
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două noi avertizări meteorologice de instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale care acoperă cea mai mare parte din țară.
COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale, valabil de astăzi, ora 12.00, până la ora 23.00. Este emis pentru următoarele zone: În estul și sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
COD GALBEN de instabilitate atmosferică valabil până mâine, la ora 10.00. Este emis pentru următoarele zone: În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș și Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
