Codlea găzduiește cel mai tare concurs de skandenberg al anului! Pe 23-24 august, Dracula Armwrestling International Cup 2025

„Dracula Armwrestling International Cup 2025” se pregătește să transforme orașul Codlea, județul Brașov, într-un veritabil centru al forței și pasiunii pentru skandenberg, în perioada 23 – 24 august 2025. Evenimentul, organizat de ACS Power Gym Codlea, adună cei mai puternici sportivi din România și din străinătate, promițând un adevărat spectacol de forță și determinare.

Înscrierile se vor face vineri, 22 august, între orele 18:00-20:00, sâmbătă între 08:00-10:00, iar duminică între 09:00-10:00. Startul competiției este programat pentru ora 11:00 în ambele zile.

Concursul se desfășoară pe ambele brațe și este structurat pe multiple categorii de vârstă și greutate: juniori U18 și U21, seniori, senioare și Masters (peste 40 de ani), atât masculin cât și feminin. Categoriile Open vor aduce cei mai buni sportivi față în față, dar și premii în bani.

Citeste și:  Autori ai unui furt comis dintr-un autovehicul, pe teritoriul Marii Britanii, prinși de polițiștii brașoveni

Taxa de participare este de 50 lei (10 €) pentru seniori și Masters, respectiv 25 lei (5 €) pentru juniori. Banii colectați din înscrieri vor fi redirecționați către fondul de premiere al categoriilor Open. Premiile în bani pentru brațul drept sunt generoase: la seniori, locul 1 va primi 250 €, locul 2 – 150 € și locul 3 – 100 €. Pentru juniori și Masters, locurile 1, 2 și 3 vor fi premiate cu 150 €, 100 € și 50 €.

Fiecare sportiv va primi gratuit un KIT de participare, care include suplimente nutritive, tricoul oficial al competiției, două mese și băuturi hidratante.

Competiția promite un weekend de neuitat, cu adrenalină, fair-play și un spectacol de forță autentic.

Citeste și:  Ziua Mărcii Poștale Românești. Regina Maria a României

Evenimentul este organizat de ACS Power Gym Codlea, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Codlea și Casei de Cultură a Municipiului Codlea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.