Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare în cuantum de 259 de milioane EUR notificată de România în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în cuantum de 259 de milioane EUR, sumă pusă la dispoziție parțial prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență („MRR”); prin această schemă se urmărește să se sprijine investițiile în producția, asamblarea și reciclarea bateriilor și a celulelor și panourilor fotovoltaice. Schema are drept obiective sprijinirea dezvoltării regionale a României și promovarea obiectivelor strategice ale UE legate de tranziția verde.

Schema notificată de România

Schema de ajutoare, prevăzută cu un buget estimativ de 259 de milioane EUR, va fi finanțată parțial prin MRR, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu. Măsura urmărește: (i) să contribuie la dezvoltarea regională prin orientarea ajutoarelor către sectoare în care cererea este în creștere, care vor sprijini crearea de noi locuri de muncă ce necesită o forță de muncă calificată, precum și la o economie mai sustenabilă și mai competitivă și (ii) să promoveze tranziția verde a României și a UE.

În cadrul schemei, care se va aplica până la 31 decembrie 2024, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe destinate întreprinderilor care desfășoară activități în domeniul producției, asamblării și reciclării bateriilor și a celulelor și panourilor fotovoltaice, situate în zonele eligibile pentru ajutoare regionale din România. Aceste zone sunt stabilite în harta ajutoarelor regionale a României pentru perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2027, care precizează și cuantumul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru fiecare beneficiar din fiecare dintre aceste zone.

Citeste și:  Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale la Centrul Cultural Reduta, vineri, 26 aprilie

Evaluarea Comisiei

Comisia a evaluat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) și al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care permit statelor membre să promoveze dezvoltarea economică a zonelor celor mai defavorizate și să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice în anumite condiții, precum și în temeiul Orientărilor privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2022-2027.

Comisia a stabilit că măsura contribuie la dezvoltarea regională a României și că este necesară și adecvată pentru dezvoltarea zonelor incluse pe harta ajutoarelor regionale a țării. În plus, ajutorul este proporțional, deoarece se limitează la minimul necesar și nu va depăși valorile maxime stabilite în harta ajutoarelor regionale a României. În ultimul rând, efectele negative ale măsurii în ceea ce privește denaturarea concurenței și impactul asupra schimburilor comerciale dintre statele membre sunt limitate.

Citeste și:  IMM-urile brașovene au un mediator în relația cu instituțiile statului

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Această schemă românească în cuantum de 259 de milioane EUR, finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență, va asigura un sprijin esențial pentru producția de baterii și de celule și panouri fotovoltaice. Măsura aprobată astăzi va promova dezvoltarea economică a celor mai defavorizate zone din România, în conformitate cu obiectivele de coeziune ale Uniunii, contribuind în același timp la accelerarea tranziției verzi.

Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței – 15/02/2023

Context

Toate investițiile și reformele care implică ajutoare de stat incluse în planurile naționale de reziliență și redresare prezentate în contextul MRR trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepția cazului în care fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care implică ajutor de stat cuprinse în planurile naționale de redresare prezentate în contextul MRR și a oferit orientări și sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naționale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În același timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că sunt respectate normele aplicabile privind ajutoarele de stat, pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică și pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate în așa fel încât să reducă la minimum denaturarea concurenței și să nu se excludă investițiile private.

Citeste și:  Cetățuia Brașovului se redeschide în Săptămâna Luminată

Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele de stat regionale („OAR”), permit statelor membre să sprijine dezvoltarea economică și ocuparea forței de muncă. OAR stabilesc normele în temeiul cărora statele membre pot acorda ajutoare de stat întreprinderilor pentru a sprijini investițiile în noi instalații de producție situate în regiunile mai puțin avantajate ale Europei, concomitent cu asigurarea unor condiții de concurență echitabile între statele membre.

Versiunea neconfidențială a deciziei de astăzi va fi publicată cu numărul de caz SA.102924 în Registrul ajutoarelor de stat pe site-ul web al DG Concurență a Comisiei. Buletinul informativ electronic Competition Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoare de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.


Articol preluat de pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Sursa foto: https://audiovisual.ec.europa.eu/

Citește articolul integral aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.