Compania Apa, către brașoveni: ‘Stați acasă și consumați apă de la robinet’

În 22 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Apei. În acest context, apa potabilă este foarte importantă.Drumul apei, din Lacul Târlung și până la robinetele brașovenilor este unul complex și trebuie cunoscut de toată lumea. În stațiile de tratare sau uzinele de apă de la Săcele și Bogata, clorul este substanța folosită pentru a dezinfecta apa brută în vederea consumului, proces care poartă numele de clorinare. Procesul de tratare este automatizat complet, astfel că intervenția umană este exclusă. Eficiența procedeului de clorinare, spre deosebire de alte metode constă în faptul că, după ce s-a realizat dezinfecția, ca o măsură preventivă, se menține în apă clorul rezidual liber. Acesta are rolul de a proteja apa potabilă de potențialii factori de contaminare microbiologică pe care apa i-ar putea întâlni în drumul ei către robinetul consumatorului.
Alegerea procedeului de dezinfectare folosit de noi a fost realizată de proiectanți specializați, biologi, chimiști care au analizat în detaliu condițiile specifice acestei zone și caracteristicile apei brute. Aceasta se tratează astfel încât să se obțină eficiență maximă în atingerea gradului de potabilitate a apei conform legilor și normativelor în vigoare.
Pentru siguranța noastră, apa este controlată zilnic în Laboratorul nostru de apă potabilă, conform Programului de Monitorizare și Control al Calității Apei Potabile, avizat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov. Anual efectuăm peste 30.000 de analize fizico – chimice și microbiologice, prin prelevarea de probe din rezervoarele de înmagazinare și din rețeaua de distribuție. Facem precizarea că noi menținem o concentrație de clor între 0,1 și 0,4 mg/litru. Valoarea maximă admisă de lege este de 0,5mg/litru. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o concentrație de 0,5 mg/litru NU are efecte negative asupra sănătății
„, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Companiei. Apa Brașov.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.