Companiile vor putea folosi Sistemul naţional pentru factura electronică. RO e-Factura va deveni operațional în această lună

Companiile vor putea opta pentru utilizarea Sistemului național privind factura electronică (denumit “RO e-Factura”), care urmează să devină operațional în această lună, atât în cazul livrărilor/prestărilor către entități publice (Business to Government – B2G), cât și în relația cu alți operatori economici (B2B).

Factura electronică reglementată de OUG nr. 120/2021 este emisă, transmisă şi primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronică şi automată.


Formatul XML și transmiterea prin intermediul platformei puse la dispoziție de Ministerul de Finanțe sunt elemente de noutate față de factura electronică definită de Codul Fiscal („o factură care conține informațiile solicitate (…) și care a fost emisă și primită în format electronic”).

Mai mult, facturile electronice emise prin RO e-Factura vor avea atașată semnătura electronică aplicată de către Ministerul Finanțelor Publice, certificându-se faptul că nu mai sunt permise intervenții asupra conținutului acestora.

Sursa: HotNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.