Comprest introduce pe străzile Brașovului o nouă autospecială pentru spălarea și igienizarea pubelelor

  • Utilajul poate spăla pubele de 120, 240 și 1.100 de litri

Programul de înnoire a parcului auto destinat activității de colectare și salubrizare din municipiul Brașov continuă. După achiziționarea, la începutul acestui an, a șase autospeciale compactoare Volvo, operatorul Comprest introduce în activitatea zilnică o nouă autospecială MAN, Euro 6, destinată spălării și igienizării containerelor și pubelelor de gunoi.

Începând de astăzi, noul echipament va putea fi văzut pe străzile Brașovului, unde va fi utilizat pentru curățarea recipientelor și a zonelor aferente punctelor de colectare a deșeurilor.

Autospeciala permite spălarea totală a recipientelor, iar un ciclu complet de spălare are o durată de aproximativ patru minute.

Pentru o igienizare cât mai eficientă, mașina este dotată cu rezervor pentru detergent, unul pentru substanță anti-calcar, boiler pentru încălzirea apei până la o temperatură de 120°C și sistem de spălare cu presiune pentru curățarea platformelor. Astfel, intervenția nu se limitează doar la spălarea pubelelor, ci permite și curățarea zonelor în care acestea sunt amplasate.

Citeste și:  În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit pentru gestionarea a peste 2.000 de situații de urgență

În anumite situații, operațiunile de spălare pot limita, pentru perioade scurte de timp, accesul pe anumite artere, în parcări sau în zonele din imediata apropiere a platformelor de colectare.

Acțiunile de curățare și igienizare urmăresc inclusiv limitarea fenomenului „gunoiul atrage gunoi”, în condițiile în care, în ultima perioadă, au fost constatate situații în care deșeurile sunt împrăștiate în jurul platformelor de către persoane care scotocesc în containere.

Municipalitatea și operatorul de salubritate fac apel la brașoveni să păstreze curățenia în zonele de colectare și să depoziteze deșeurile doar în recipientele destinate fiecărei categorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.