Concert cameral pentru flauți drepți și orgă, pe 4 iunie, în Biserica Neagră

În data de 4 iunie, ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la un concert cameral pentru flauți drepți și orgă susținut de flautistele Erika Klemm, Monika Robescu, și organistul Steffen Schlandt, în acustica remarcabilă și ambianța răcoroasă a Bisericii Negre.

Programul concertului este format dintr-un repertoriu baroc care cuprinde lucrări de Giovanni Battista Pergolesi, Dario Castello, Georg Philipp Telemann, Antonio Vivaldi.

Erika Klemm, absolventă a Conservatorului din Maastricht (Olanda), deține un master în flaut drept și pedagogie instrumentală, precum și un master de concert. Artista colaborează frecvent cu prietena și partenera sa de scenă, Monika Robescu, interpretă specializată în muzică veche, teorie muzicală și dramaturgie, formată la Universitatea de Muzică din Viena. Împreună, cele două muziciene explorează diversitatea expresiei artistice a flautului drept – un instrument mai puțin întâlnit în concertele de cameră.

Organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, se alătură acestei experiențe de explorare muzicală, la orga Hesse, asigurând acompanierea celor două instrumente solistice.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 30 mai, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe www.booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 lei pentru toate categoriile de vârstă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.