Concluzii privind circulația bicicletelor şi a mijloacelor de transport alternative pe drumurile publice

Adrian-Ioan Veștea, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), a participat joi, 6 mai 2021, la invitația Ministerului Afacerilor Interne, la conferința online pe tema dezbaterii proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 – în special pentru activitatea ”VELO”, respectiv circulația bicicletelor şi a mijloacelor de transport alternative pe drumurile publice.

În viziunea UNCJR, nevoia de aliniere la tendințele de eco-mobilitate și combaterea schimbărilor climatice determină implementarea de măsuri, proiecte și programe, un posibil demers fiind deschiderea și crearea de mecanisme care să scadă dependența de transport poluant prin utilizarea bicicletei.

Citeste și:  Cetățuia Brașovului se redeschide în Săptămâna Luminată

Pe de altă parte, este necesară corelarea finanțării cu actele normative existente, fie este vorba despre semnalizarea căilor rutiere care să permită accesul bicicliștilor pe acestea, fie de construirea unor piste noi de biciclete, individuale sau interconectate. Astfel, ghidurile de finanţare pentru Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) și pentru următoarele mecanisme de finanțare din fonduri europene ar trebui să permită autorităților locale, individual sau în asociere, să finanțeze proiecte pentru semnalizarea căilor rutiere, amenajare şi construire de noi piste de biciclete, de trasee turistice sau trasee mixte (biciclete și drumeție).

În prezent, pe lângă acest proiect de act normativ există proiecte și discuții legislative recente în domeniul VELO (de exemplu, Ghidul de proiectare a infrastructurii pentru biciclete, Legea bicicletei etc.), care trebuie armonizate, astfel încât ghidurile de finanțare să fie clare, iar criteriile de evaluare să fie în concordanță cu legislația în vigoare.

Citeste și:  Târgurile volante din Brașov, programate în acest weekend, anulate din cauza vremii nefavorabile

Conducerea UNCJR consideră importantă nevoia de consens între grupurile legitime de interese, respectiv interesul legitim al bicicliștilor privind accesibilitatea, construirea de trasee piste dedicate, permisiunea de a utiliza căile rutiere etc., să fie armonizat cu interesul altor grupuri sociale, formale sau informale, cum ar fi automobiliștii, transportatorii, amatorii de drumeție, motocicliştii etc.

”UNCJR susține eforturile de reglementare privind eco-mobilitatea ce vizează deplasarea pe bicicletă, atât pe căile rutiere, așa cum sunt acestea definite de legislație, cât și pe trasee dedicate, existente sau care urmează a fi construite. Dincolo de reglementarea supusă dezbaterii publice, trebuie luată în considerare și legislația specifică traseelor de bicicletă, cu ghidurile aferente, fiind necesară o analiză cu privire la necesitatea amendării altor legi, astfel încât să putem accelera construirea de noi piste de biciclete. Pentru realizarea noilor piste, o atenție sporită merită acordată mecanismelor legale ale exproprierilor de terenuri, accelerarea acestui proces fiind de dorit, cu condiția respectării drepturilor la proprietate așa cum sunt acestea prevăzute de legislația în vigoare”, asusținut președintele UNCJR, Adrian-Ioan Veștea.

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.