
În perioada 23–25 mai, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Brașov a organizat, la Aula Universității Transilvania, cea de-a treia ediție a Conferinței Internaționale „Abordări Moderne în Logopedie și Consiliere Psihopedagogică”.
Evenimentul a oferit un cadru valoros de dialog profesional între specialiști din țară și din străinătate, promovând schimbul de bune practici, cercetări actuale și metode moderne de intervenție în domeniul educațional și terapeutic.
La deschiderea conferinței au fost prezenți prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, inspectorul-șef al ISJ Brașov, Ovidiu Tripșa, precum și oficiali din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Consiliul Județean Brașov a fost reprezentat de Claudia Duicu, șef Serviciu Resurse Umane și Strategii de Informatizare, membră a Comisiei județene de Orientare Școlară și Profesională.
Tematicile abordate au inclus de la tehnici inovatoare în logopedie până la strategii eficiente în consilierea psihopedagogică, cu accent pe noile provocări ale lucrului cu omul și emoțiile sale. Prezentările susținute de speakeri de renume au oferit participanților instrumente concrete, aplicabile în practică.
În cadrul workshop-urilor, s-a discutat și despre inteligența artificială, despre etica folosirii tehnologiei în viața personală și profesională, dar și despre potențialul acesteia în sprijinirea procesului de consiliere.
Evenimentul consolidează statutul Brașovului ca un hub educațional activ și deschis inovației.
