Consilierii locali din Brașov, sfidare crasă la adresa celor care i-au ales: Doar doi consilieri au venit la întâlnirea cu cetățenii

O totală sfidare la adresa Brașovului și a intereselor brașovenilor, așa se poate caracteriza felul în care autoritățile locare au răspuns invitației de a dialoga cu cetățenii pe tema unui proiect atât de important cum este soarta Parcului Central Nicolae Titulescu. Nu se decide în fiecare zi asupra unui obiectiv emblematic pentru Brașov. Iar în Brașov, primarul și consilierii trebuie să învețe că deciziile nu se mai iau sub forma dictatelor. Locuitorii Brașovului au propriile viziuni asupra orașului lor și trebuie ascultați. Vineri, brașovenii au venit la întâlnirea cu aleșii locali. Din păcate aleșii au lipsit. I-au sfidat efectiv pe cetățeni. Puținii care i/au onorat pe brașovenii interesați de soarta orașului, merită amintiți:
George Scripcaru – primar, nu personal, ci reprezentat de consilierul Bogdan Micu
Laszlo Barabas, viceprimar
Cristian Macedonski, consilier local
Șerban Șovăială, consilier local
Ceilalți 25 de consilieri locali pe care brașovenii i-au ales nu s-au sinchisit să dea ochi cu alegătorii. Doar mai e pănă la alegeri și ”mintea românului e scurtă”, s-au mințit aleșii locali. Chiar și cei doi consilieri locali prezenți la dezbateri s-au arătat rușinați de atitudinea celor 25 de chiulangii.

Citeste și:  Guvernul prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie

„Sala a fost plina pana la refuz cu cetateni interesati de viitorul Brasovului veniti la Dezbatere publică: PARC sau Parcare – Cum va arăta Brașovul? Societatea civila se schimba si la Brasov si ma bucura acest lucru.
Din partea executivului Primariei Brasov au participat consilierul primarului domnul Micu Bogdan, viceprimarul Laszlo Barabas, arhitectul sef Marilena Manolache iar din cei 27 de consilieri alesi de Brasoveni au fost doar consilierul independent Serban Sovaiala si cu mine. Sper ca brasovenii sa fie mai atenti la urmatoarele alegeri locale cand vor pune stampila pe viitorii consilieri locali la Brasov!”, i-a criticat Cristian Macedonski pe cei absenți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.