Consiliul Local Brașov analizează asigurarea de măști pentru persoanele vulnerabile

Primăria Brașov vrea să asigure persoanelor vulnerabile măști de protecție. Consiliul Local va discuta, în ședința de mâine, achiziția și distribuția de măști de protecție pentru un aproximativ 6.000 persoane vulnerabile din municipiul Brașov. Această propunere vine în contextul în care Ministerul Sănătăţii nu a putut pune, încă, în aplicare prevederile  OUG nr. 78 din 21 mai 2020* prin care trebuia să asigure măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate.

,,Având în vedere că licitația derulată de Guvernul României, respectiv Ministerul Sănătății, referitoare la punerea în aplicare a prevederilor ordonanței care se referă la asigurarea de măști pentru categoriile de persoane vulnerabile din România este contestată și nu este pusă în aplicare nici acum, am discutat cu colegii mei de la Direcția de Asistență Socială din Primăria Municipiului Brașov și cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, și, pentru a preveni răspândirea Coronavirus, am propus Comitetului Local pentru Situații de Urgență și voi propunere Consiliului Local, în ședința de mâine, un proiect de hotărâre pentru achiziția de măști de către municipalitate, pentru a asigura noi aceste măști persoanelor de pe raza municipiului Brașov care se află în baza de date a DAS. Estimativ, sunt aproximativ 6.000 de persoane beneficiare ale acestei prevederi și vom asigura noi – sper pentru un timp cât mai scurt posibil, până la aplicarea prevederilor ordonanței – acest lucru din surse proprii. Cred că este un lucru util, necesar și benefic la nivelul municipiului Brașov, având în vedere efectele pandemiei“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

De aceste măști gratuite vor beneficia următoarele categorii de persoane:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare – 172 persoane;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 173 persoane;

c) pensionarii sistemului public de pensii care au împlinit vârsta de 65 de ani şi ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare – 3.897 persoane;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 1.803 persoane.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

* Pe 21 mai, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede acordarea gratuită de măști de protecție unor categorii de persoane defavorizate (pensionari cu pensia până la 704 lei inclusiv, beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei, persoanele încadrate în grad de handicap). Conform actului normativ, achiziția măștilor de protecție se face de către Ministerul Sănătății prin procedura de negociere, fără publicare prealabilă, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și în baza necesarului realizat de către autoritățile publice locale, iar măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale, cu ajutorul asistenților medicali comunitari și al mediatorilor sanitari. De această prevedere urmează să beneficieze 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate, potrivit declarațiilor ministrului Sănătății. Din păcate, licitația organizată de minister a fost contestată și deocamdată nu s-a realizat achiziția măștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.