Consiliul Superior al Magistraturii vrea psiholog la Curtea de Apel Braşov

Un proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului schemei de personal pentru instituţii din sistemul justiţiei, prin înfiinţarea a 24 de posturi de psiholog, a fost pus în dezbatere publică.

Potrivit proiectului postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, cele mai multe posturi ar urma să fie alocate Ministerului Public şi structurilor din subordine.

„Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public (…) se suplimentează cu 18 posturi de personal contractual – psiholog, de la 6.946 la 6.964 de posturi, din care un post revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi un post revine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, se prevede în proiect.

Citeste și:  Culorile pe care cei mai puțin inteligenți aleg să le îmbrace: Mituri și adevăruri despre preferințele vestimentare

Conform aceleiaşi surse, câte două posturi de psiholog ar urma să fie înfiinţate în cadrul Ministerului Justiţiei şi Institutului Naţional al Magistraturii, iar câte unul în cadrul Inspecţiei Judiciare şi instanţelor militare.

În nota de fundamentare se menţionează că, printr-o adresă transmisă în acest an, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Guvernului României şi Ministerului Justiţiei asigurarea unor posturi de psiholog – personal contractual pentru mai multe instituţii din sistemul judiciar: Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea Militară de Apel, Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă curţile de apel, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Citeste și:  De ce îți cere buletinul la casele de schimb valutar?

Solicitarea a fost justificată prin faptul că, potrivit noilor dispoziţii, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sunt supuşi la fiecare cinci ani unei evaluări psihologice.

„În vederea implementării noilor dispoziţii în materie de evaluare psihologică a magistraţilor, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 318/20.03.2018 a fost aprobat Proiectul privind ‘Creşterea performanţei şi calităţii instituţionale prin îmbunătăţirea sistemului de testare, evaluare şi asistenţă psihologică la nivelul sistemului judiciar’, aprobat spre finanţare prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă – POCA – 2014-2020. (…) În vederea implementării şi bunei desfăşurări a proiectului menţionat mai sus, dar şi pentru respectarea obligaţiilor legale în materia evaluării şi testării psihologice a magistraţilor, a rezultat necesitatea suplimentării schemelor de personal cu psihologi – personal contractual”, se arată în nota de fundamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.