Consiliul Tineretului din România solicită bugete locale care să respecte Legea Tinerilor

Consiliul Tineretului din România (CTR), alături de organizațiile sale membre, face apel la responsabilitate din partea aleșilor locali, prin respectarea Legii 350/2006 a tinerilor și oferirea unei finanțări pentru tineret corespunzătoare nevoilor acestora.

Concret, CTR solicită constituirea Fondului destinat activităților de tineret în cadrul bugetelor proprii ale consiliilor județene și ale primăriilor municipiilor reședință de județ, în conformitate cu prevederile articolului 28 din Legea 350/2006 a tinerilor. Astfel, CTR a transmis săptămâna aceasta o petiție către consiliile județene, primăriile municipiilor reședință de județ, dar și către prefecți, prin care solicită constituirea Fondului destinat activităților de tineret.

Includerea Fondului destinat activităților de tineret în cadrul bugetului propriu constituie o obligativitate pentru toate consiliile județene și consiliile locale ale municipiilor reședință de județ din țară. Aceste fonduri trebuie să fie utilizate exclusiv în interesul tinerilor aflați pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și prin implicarea și consultarea federațiilor, fundațiilor județene pentru tineret și a organizațiilor neguvernamentale de tineret. În consecință, neincluderea Fondului destinat activităților de tineret în bugetul propriu poate atrage nulitatea bugetului local.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

De asemenea, CTR a propus și câteva exemple de acțiuni concrete pentru tineri, pe care autoritățile locale le pot implementa acest an, care a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind „Anul European al Competențelor”:

  • Înființarea și/sau întreținerea de centre de tineret fixe și mobile, care să desfășoare și activități dedicate tinerilor refugiați ucraineni;
  • Constituirea unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret, în cazul în care nu există deja;
  • Organizarea unui program de bugetare participativă pentru tineret;
  • Organizarea unui concurs local de proiecte pentru susținerea inițiativelor tinerilor și organizațiilor neguvernamentale de tineret de pe raza unității administrativ-teritoriale;
  • Desfășurarea de programe de stagii de practică și internshipuri, în conformitate cu legislația în materie, dedicate tinerilor de pe raza unității administrativ-teritoriale.
Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

„De 17 ani avem o lege care obligă autoritățile publice locale să respecte atât crezul clasei politice din campaniile electorale și anume acela că tinerii reprezintă viitorul, dar și o asumare reală a investiției în tineri care înseamnă, în final, o investiție în nivelul de trai crescut, în prevenirea depopulării comunităților, în valorificarea potențialului acestora și chiar o investiție în economia acestei țări. În lipsa unor sancțiuni clare pe care autoritățile trebuie să le suporte pentru nerespectarea legii, e datoria noastră să le amintim în fiecare an, prin toate mijloacele, că legea e lege pentru toți, iar tinerii acestei țări au nevoie de atenția cuvenită chiar acum.” a declarat Mircea Meriacri, președintele Consiliului Tineretului din România

Citeste și:  Taxă de liberă trecere pe anumite drumuri județene din Brașov, pentru maşinile de mare tonaj

Conținutul complet al petițiilor transmise poate fi consultat accesând acest link. Pentru a fi la curent cu evoluția acestui demers și răspunsul autorităților locale la solicitările tinerilor, vă invităm să urmăriți activitatea Consiliului Tineretului din România pe pagina lor de Facebook, Instagram sau direct pe site-ul acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.