Continental, cu o unitate de producție la Brașov, anunță disponibilizări masive

Producătorul german de anvelope şi componente auto Continental AG a anunţat că intenţionează să îşi reducă costurile cu peste un miliard de euro pe an până în 2023 şi să extindă un program de restructurări care ar putea afecta până la 30.000 de posturi din întreaga lume, transmite Bloomberg.

Aproximativ 90% dintre măsurile de restructurare vor fi implementate până în 2025, a precizat Continental, adăugând că operaţiunile din Germania vor fi serios vizate, în condiţiile în care aproximativ 13.000 de posturi vor fi mutate în alte zone sau eliminate, potrivit Agerpres.

Industria auto se confruntă cu cea mai mare criză din ultimii 70 de ani iar furnizorii de componente sunt „deosebit de afectaţi”, a declarat directorul general de la Continental, Elmar Degenhart. Potrivit acestuia, grupul a decis să se concentreze pe „competitivitate maximă la toate locaţiilor şi un accent pe zonele de creştere”.

Citeste și:  Transavia Airlines vine pe Aeroportul Brașov? Zboruri directe către Paris-Orly posibile în 2025!

Pe lângă efectele pandemiei de Covid-19, industria auto este presată şi să investească în noi tehnologii pe măsură ce era motoarelor cu combustie internă se apropie de sfârşit iar serviciile de car-sharing reduc cererea de noi autoturisme.

Grupul Continental a demarat deja un amplu proces de restructurare anul trecut, când economia mondială a încetinit iar producţia de autovehicule a scăzut. Însă planul iniţial destinat restabilirii marjelor operaţionale, care viza eliminarea a 20.000 de posturi din întreaga lume, a devenit insuficient în contextul pandemiei de coronavirus.

Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Continental avea la finalul anului 2018, peste 20.000 de angajaţi în România, din care o treime erau ingineri şi informaticieni în centrele de cercetare şi dezvoltare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.