Copiii de la Școala Gimnazială nr. 2 trebuie să facă orele de sport în noua sală

Primarul BrașovuluiAllen Coliban a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, demersurile demarate pentru ca sala de sport care se construiește în curtea Școlii gimnaziale nr. 2 să poată fi utilizată de copiii de la această școală, conform programei școlare pentru disciplina de educație fizică și sport.

,,Am venit la Școala Gimnazială numărul 2 pentru a vedea la fața locului stadiul lucrărilor și pentru a discuta despre soluția de punere a lucrurilor pe un făgaș normal. Pentru că, pe de o parte, avem părinții celor 1500 de elevi care reclamă faptul că le-a fost luat acest spațiu care aparțineau școlii și în acest spațiu s-a amenajat o sală de gimnastică pentru performanță, nu pentru elevii școlii. Pe de altă parte, avem copiii care practică gimnastica de performanță în Brașov și care aveau această așteptare, de a avea o sală dotată la standarde internaționale. Ei bine, ce cred că s-a întâmplat și ar trebui să corectăm, acest adevărat alba-neagra cu sala de sport, este că în titlul proiectului – aprobat în 2018, modificat și reaprobat în iunie 2020 – era denumită sală de sport pentru Școala Gimnazială numărul 2, iar în conținutul studiului de fezabilitate se vorbea despre amenajarea unei săli pentru competiții internaționale, dotată, așa cum se vede, cu tribună, cu gropi pentru bureți și cu anumite facilități care fac imposibilă practicarea sportului școlar așa cum e el definit de programa de educație fizică și sport. Ce facem acum? Care este soluția? În primul rând, să avem o analiză a opțiunilor și a costurilor pentru convertirea acestui spațiu într-o sală școlară, sală dedicată în primul rând copiilor Școlii Gimnaziale numărul 2 și, totodată, un plan pe termen mediu pentru a pune la dispoziția Clubului Sportiv Școlar Brașovia un spațiu în care elevii pot să practice gimnastica”, a declarat primarul Allen Coliban.

După conferința de presă, primarul Allen Coliban a avut o nouă serie de discuții cu conducerea școlii, cu părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 2, dar și cu părinții gimnaștilor de la CSȘ Brașovia, mulți dintre copii având performanțe deosebite la acest sport. Toate părțile au acuzat că mesajul transmis de anumiți reprezentanți ai primăriei de la acel moment (2017 -2020) a fost unul dual, astfel, pe de o parte conducerea școlii știa că acolo se va construi o sală de sport, iar părinții copiilor de la Brașovia știau că acolo se construiește o sală de antrenament și pentru competiții pentru gimnastică.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

,,A fost un joc șmecheresc, pentru că, potrivit și declarațiilor unor consilieri locali, ei nu au știut că ceea ce votează nu este o sală de sport pentru elevi, ci o sală de sport de performanță pentru gimnastică. De aceea spun că au fost induși în eroare de către fosta administrație. Pe de o parte s-a vorbit public despre un spațiu destinat elevilor, pe de altă parte în documente apare o sală de sport pentru gimnastica de performanță. Ce cred că este important acum este să corectăm aceste sincope, aceste probleme, și să dăm o sală de sport pentru elevii școlii. Dacă este să privim într-o perspectivă, avem nevoie de ambele soluții. O soluție pentru elevii școlii, dar avem nevoie și de o soluție pentru gimnastica de performanță din Brașov. Dar într-o perspectivă de timp, prioritar ar trebui să rezolvăm problema elevilor”, a completat primarul.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Directorul instituției de învățământ a explicat și cum s-a ajuns la această situație, după ce școala a solicitat, în 2017, sprijinul primăriei pentru construirea unei săli de sport.

,,În februarie 2017, am făcut prima adresă către Primăria Municipiului Brașov, prin care solicit construirea unei săli de sport și mansardare. Mai departe, în 2018 cred, a apărut acel HCL care propune construire sală de sport Școala Gimnazială numărul 2 Brașov. Și am fost foarte liniștiți, mai ales în urma declarațiilor fostului viceprimar (Costel Mihai, n.n.), că s-a dat curs adresei noastre și că în curtea școlii se va construi o sală de sport pentru elevii școlii. Destul de târziu, cred că undeva prin 2020, am început să mă agit în momentul în care s-a construit și am început să aud tot felul de zvonuri cum că această sală va fi o sală de gimnastică. Zarva cea mai mare a început după ce construcția s-a ridicat și am constatat că într-adevăr va fi o sală de gimnastică. Aștept de la primărie să trateze cu foarte mare seriozitate problema aceasta. Și pentru că s-a ajuns aici unde s-a ajuns, măcar de aici încolo să se facă ceea ce este firesc până la urmă și sala de sport să fie folosită de către elevii școlii, conform programei școlare. Ei să își poată desfășura activitățile sportive în jocurile sportive și să poată beneficia practic de clădirea construită pe terenul școlii”, a precizat Șerban Agurița Dorinela, directorul Școlii Gimnaziale nr. 2.

După ce, la ultima ședință, Consiliul Local a aprobat fondurile necesare, în perioada următoare se va face o analiză a variantelor posibile de convertire a sălii, astfel încât sala să devină funcțională la momentul finalizării lucrărilor pentru elevii școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.