Copiii și tinerii se vor întrece în Campionatul Național de Scrabble, la Brașov

Federația Română de Scrabble (FRSc) și C.S. Argus Târgu Frumos organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, 16 – 17 noiembrie 2024, următoarele competiții: etapa a 4-a a Campionatului Național Individual de Scrabble – Tineret (CNIS-T 2024) și Etapa a 4-a a Campionatului Național de Scrabble Intercluburi – Tineret (CNSI-T 2024). Concursurile vor avea loc la Complexul Sportiv Național Poiana Brașov la Hotel Caraiman/Olimpic.

La competiții, vor participa trei categorii de vârstă: prichindei (copii până la 12 ani), cadeți (12 – 16 ani) și juniori (16 – 20 ani). Ei se vor întrece în două probe de duplicat, clasic și completiv, în proba de compunere, dar și în mai-cunoscutele probe de partide libere.

Citeste și:  România participă cu doi sportivi la Campionatele Mondiale de Haltere din Bahrain

Cu această ocazie, cei mai mici competitori într-ale scrabble-ului își vor disputa titlurile naționale atât la individual, cât și pe cluburi. Sunt așteptați peste 35 de copii de la majoritatea cluburilor din țară.

La Brașov, a mai avut loc o astfel de etapă dedicată copiilor cu 13 ani în urmă, în 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.