Copil de 8 ani, atacat de urs într-o localitate din judeţul Covasna

Un copil în vârstă de 8 ani, a fost atacat de urs în această dimineață, într-o localitate din judeţul Covasna. Acesta nu a fost rănit grav, însă, a fost transportat la spital pentru investigaţii, a informat primarul localității.

“Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri. A prins copilaşul pe o uliţă din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10,00, copilul se juca pe drum, când a venit ursul şi l-a lovit. Copilul a ajuns la spital, s-a ales cu o lovitură şi cu o sperietură. (…) Vă daţi seama, a trecut pe lângă grădiniţă, şcoală, primărie, avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic”, a declarat pentru Agerpres, primarul comunei Ghelinţa, Ilyes Botond Janos.

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

În acest caz a fost solicitată intervenţia Jandarmeriei pentru alungarea animalului. Vă reamintim că și luna trecută, doi bărbați din județul Covasna au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de urşi.

La finalul lunii trecute, în mai multe localităţi din judeţul Covasna, cât şi în Bucureşti şi alte zone din ţară au avut loc mitinguri în cadrul cărora participanţii au cerut Guvernului să ia măsuri urgente pentru gestionarea situaţiei urşilor.

Sursa foto: Agent Green

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.