Corona Brașov a învins vicecampioana Alba Blaj, scor 3-2, în Divizia A1 la volei feminin

Echipa de volei feminin Corona Brașov a obținut o victorie importantă în fața vicecampioanei României, CSM Volei Alba Blaj, scor 3-2, miercuri, 28 octombrie, într-o partidă disputată pe teren propriu, în etapa a treia a Diviziei A1.

Brașovencele pregătite de Ciprian Dârnescu și Răzvan Pătran au câștigat primul set cu 25-19, însă oaspetele au revenit și s-au impus în următoarele două, cu 25-15 și 25-17.

Corona a restabilit egalitatea după ce a câștigat setul al patrulea cu 25-17, iar în decisiv a controlat jocul și s-a impus cu 15-11.

Ariana Pîrv, fostă jucătoare a formației din Blaj, a fost principala realizatoare a Coronei, cu 22 de puncte. Gabriela Bălae a contribuit cu 12 puncte, în timp ce Agnese Cecconello și Aleksandra Berezkina au înscris câte 9 puncte.

Citeste și:  Ce rămâne după 10 zile pe Via Transilvanica? Ce spun participanții unui studiului despre efectele mersului pe jos

Este a doua victorie consecutivă pentru Corona Brașov, după succesul obținut în deplasare, la Constanța. În urma rezultatului, formația brașoveană ocupă locul al patrulea în clasamentul Diviziei A1, cu 5 puncte după trei etape.

Următorul meci al Coronei este programat sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 18:30, pe teren propriu, împotriva echipei Rapid București, în Sala Sporturilor din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.