„La handbal este vorba despre neglijenţă, este vorba despre un lucru care poate să coste echipa naţională. Această criză a fost gestionată bine până acum. E bine că echipa naţională a plecat la acest Campionat Mondial cu un lot fără probleme. Vom vedea ce se va întâmpla acolo. Echipa Corona Braşov are o problemă, acţiunea este în curs de derulare. Important e ca naţionala de handbal feminin să joace la Tokyo fără niciun fel de probleme”, a declarat Covaliu.
Handbalistele formaţiei Corona Braşov, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daciana Hosu au folosit terapia cu laser intravenos, o metodă care este interzisă de regulamentul AMA/WADA. Agenţia Naţională Anti-Doping le-a notificat pe sportive ca fiind suspectate de utilizarea unei metode interzise.
Cristina Laslo şi Bianca Bazaliu făceau parte din lotul de 18 jucătoare convocat de selecţionerul echipei naţionale de handbal a României, suedezul Tomas Ryde, pentru Campionatul Mondial din Japonia, care va avea loc între 30 noiembrie şi 15 decembrie. Federaţia Română de Handbal a decis ca Laslo şi Bazaliu să nu mai facă deplasarea în Japonia pentru Campionatul Mondial.