Covid-19: 154 de amenzi în valoare de 7.500 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, la data de 05 martie 2021, polițiștii brașoveni au verificat 105 locații, 52 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.500 de persoane, verificate circa 150 de mijloace de transport persoane și 200 deautovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 143 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a acestora fiind de 7.500 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.400 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Totodată, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică,  să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.