Covid-19 Brașov. Hotărâre CJSU pentru Cața și Voila

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat Hotărârea nr. 152/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Cața și Voila, care prevede următoarele:
Art.1 Se constată, la data de 29.05.2021, că atât la nivelul unității administrativ-teritoriale Cața cât și la nivelul unității administrativ-teritoriale Voila incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 este de 0,00/1000 de locuitori.
Art.2 Începând cu data de 30.05.2021, ora 0:00, în unitățile administrativ-teritoriale Cața și Voila se vor aplica, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în H.G. nr.531 din 11.05.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, corespunzătoare limitelor de incidență mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.
Art.3 În condițiile în care nu se constată o creștere substanțială a incidenței cumulate a cazurilor de COVID-19 și, implicit, încadrarea în alte limite de incidență, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate pentru unitățile administrativ-teritoriale Cața și Voila.
Art.4 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale Cața și Voila vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și vor dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.
Art.5 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din unitățile administrativ-teritoriale Cața și Voila vor proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a măsurilor dispuse prin Ordinul comun nr. 699/67/14.05.2021, al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-Cov-2 pe durata stării de alertă.
Hotărârea nr. 152/29.05.2021 a CJSU Brașov este disponibilă aici:https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2021/05/Hot-152.pdf

Citeste și:  "Get’s Bet" pe pieptul braşovenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.