Crucea Roșie dotează Spitalul Județean Brașov cu un aparat de ventilație mecanică

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCCR) va dona Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJU) un aparat de ventilație mecanică.

Dispozitivul, poate fi folosit atât pentru ventilația non-invazivă, cât și pentru cea invazivă și va fi utilizat în cazul pacienților aflați în stare gravă, pentru a susține o frecvență respiratorie normală.

„Crucea Roșie din România își continuă acțiunea de susținere a spitalelor în lupta cu Covid 19 și donează Spitalului Judetean Brasov un ventilator de ultimă generație, în valoare de 179.992,8 lei. Fondurile din care s-a achiziționat acest ventilator provin din campania derulată la nivel național, România salvează România, și ne bucurăm că Brașovul a fost unul din beneficiarii acestor fonduri”, spune președintele SNCRR Filiala Brașov, Ioan Stelian Rechițean.

Dispozitivul va fi utilizat în cazul pacienților cu dificultăți majore de respirație, aflați în stare gravă, în cazul cărora ventilația non-invazivă devine ineficientă. Pacienții care nu pot respira spontan sunt intubați orotraheal și conectați la acest dispozitiv care asigură volumul de aer necesar organismului.

Pe lângă acest ventilator, Crucea Roșie Brașov va dona măști FFP3, măști 3 pliuri, cutii cu mănuși, măști FFP2, dezinfectant de mâini, combinezoane în valoare de 10.663,215 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.