Culmea tupeului! ‘Spor de dus greul’, pentru angajații ANAF și cei din Ministerul Finanţelor

Sporul de 15% pentru lucrul în condiţii grele şi vătămătoare va fi acordat angajaţilor din Ministerul Finanţelor şi ANAF care îl pot primi, în condiţiile în care aceştia „duc greul economiei”, a declarat luni ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.

Conform unei ordonanţe de completare a Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, salariile aferente personalului aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine se recalculează cu acordarea pomenitului spor, nota de fundamentare vorbind de un grad de încărcare al angajaţilor Ministerului de Finanţe de 134%. Iniţiatorii actului normativ notează că instituţia gestionează domeniul financiar-fiscal al României, urmărind asigurarea funcţionalităţii întregului sistem organizaţional al statului, prin instituirea cadrului legal pentru colectarea veniturilor publice şi urmărirea cheltuielilor astfel încât să determine stabilitatea bugetară şi, pe cale de consecinţă, a echilibrului social şi economic, elemente care privesc securitatea naţională. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii, la nivelul Ministerului Finanţelor există format un „corp de funcţionari de elită cu o experienţă semnificativă în domeniul financiar-fiscal al României, al elaborării şi avizării proiectelor de acte normative în diferite domenii de activitate, precum şi litigiile de contencios administrativ, în special în cele având ca obiect reprezentarea Statului în diferite categorii de litigii de o importanţă deosebită”.

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.