Intervenție dificilă în această dimineață în Șcheii Brașovului, pe strada Cetinii acolo unde flăcările au cuprins o casă. Focul a izbucnit la acoperișul clădirii și s-a extins cu repeziciune.
Au fost alertați imediat pompierii care au trimis la locul intervenției două autospeciale. Din cauza drumului îngust și înclinat doar o autospecială a reușit să ajungă la casa cuprinsă de flăcări.
Intervenția a fost contra-cronometru din cauza pericolului de extindere a flăcărilor la casele din vecinătate. După câteva ore de luptă cu flăcările incendiul a fost localizat, iar apoi stins. Din fericire nu s-au înregistrat victime.