Cum să devii poliţist de frontieră

Poliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursul de admitere organizat la nivelul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea, instituţie de învăţământ postliceal, pentru sesiunea de admitere septembrie-octombrie 2021.

Astfel, pentru viitorii poliţişti de frontieră, sunt puse la dispoziţie un număr de 225 locuri la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea (200 locuri Politie de Frontieră, 15 locuri Inspectoratul General pentru Imigrări, 10 locuri Direcţia Generală de Paşapoarte).

Organizarea si desfăşurarea concursului de admitere se va derula după următorul calendar:

1. Recrutarea în vederea participării la concursul de admitere se realizează, în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate a candidatului, astfel:

– de către structurile de resurse umane din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iaşi, Giurgiu, Timişoara, Oradea şi Sighetu Marmaţiei, respectiv din cadrul Gărzii de Coastă precum şi din cadrul serviciilor teritoriale judeţene subordonate acestora cu sarcini de recrutare, dar şi de către Baza de Reparaţii Nave Brăila;

– de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (Geniului nr. 42C, sector 6), pentru candidaţii din municipiul Bucureşti şi jud. Ilfov;

– candidaţii care nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile de resurse umane din unităţile cu sarcini de recrutare din Inspectoratelor de Poliţie Judeţene unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

ATENŢIE!
Cererea-tip de înscriere, se descarcă de pe site-ul oficial al unităţii de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează şi se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, în perioada 02 – 14 septembrie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Candidaţii care au domiciliul / reşedinţa înscris/ă în cartea de identitate în municipiul Bucureşti şi jud. Ilfov vor transmite cererile de înscriere la adresa de e-mail d3.s2.igpf@mai.gov.ro.

Depunerea documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare se va face de către candidaţi la unităţile de recrutare până la data de 22 septembrie 2021 (candidaţii care au domiciliul / reşedinţa înscris/ă în cartea de identitate în municipiul Bucureşti şi jud. Ilfov se vor prezenta la sediul inspectoratului general, în municipiul Bucureşti, Bd. Geniului, nr. 42C, sector 6).

2. Evaluarea psihologică a candidaţilor va avea loc în conformitate cu dispoziţiile Centrului de Psihologie al M.A.I., după expirarea perioadei de înscriere, detaliile de natură organizatorică urmând a fi postate în timp util, pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române www.politiadefrontiera.ro secţiunea Despre noi / instituţii de învăţământ, respectiv pe site-urile de internet ale structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române. Aceste testări vor fi organizate de unităţile de recrutare până la data de 20.09.2021.

3. Susţinerea probei de evaluare a performanţei fizice are loc în perioada 29 septembrie – 05 octombrie 2021 în CENTRELE ZONALE DE SELECŢIE, indiferent de unitatea de învăţământ subordonată MAI, pentru care candidatul a optat, potrivit arondării, astfel:

– Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

– Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

– Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca – pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

– Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

– Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;

– Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;

4. Susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor de către candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice, va avea loc în data de 9 octombrie 2021, la unităţile de selecţie, iar subiectele de concurs vor fi unice pentru toate unităţile de învăţământ din cadrul MAI.

După corectare testelor, sunt transmise unităţilor de recrutare listele cu candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la proba de verificare a cunoştinţelor, pentru a susţine examinarea medicală, care va avea loc în perioada 11-31 octombrie 2021.

Sunt declaraţi admişi candidaţii care au fost declaraţi apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoştinţa candidaţilor prin afişare pe site-ul oficial al unităţilor de învăţământ, până la data de 03 noiembrie 2021.

Detalii suplimentare cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul Poliţiei de Frontiera Române – https://www.politiadefrontiera.ro secţiunea Despre noi/Instituţii de învăţământ şi pe cel al Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, arma Poliţie de Frontieră – http://www.avramiancu.ro/.

De asemenea, pentru eventuale informaţii suplimentare de natura organizatorică referitoare la recrutare, candidaţii se pot adresa structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române, în funcţie de domiciliul/reşedinţa înscris/ă în cartea de identitate sau Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia Resurse Umane, Bd. Geniului nr.42C, Bucureşti, sector 6, telefon 021/ 316.25.98, interior 19320, 19.344 (candidaţii cu domiciliul in Bucureşti şi judeţul Ilfov).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.