Cupa Mondială la sărituri cu schiurile va poposi şi în această iarnă la trambulina olimpică din Valea Cărbunării (Râșnov)

Cupa Mondială la sărituri cu schiurile va poposi şi în această iarnă la trambulina olimpică din Valea Cărbunării! Râșnovul va găzdui două etape individuale la feminin, o etapă individuală la masculin şi una masculină de Super Team, care vor fi transmise în direct la posturile de televiziune româneşti şi străine.

În perioada 14-20 februarie, Râşnovul va fi pentru a opta oară în lumina reflectoarelor, iar de această dată nu doar la figurat – prin faptul că toată elita mondială a acestui sport va fi prezentă la startul competiţiilor, ci chiar la propriu – având în vedere că în acest an, în premieră, toate etapele se vor desfăşura în nocturnă.

Citeste și:  S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei

Pentru organizarea perfectă şi desfăşurarea ireproşabilă a întrecerilor de sărituri cu schiurile, Consiliul Judeţean Braşov a aprobat în cadrul şedinţei ordinare de astăzi încheierea unui Acord de Asociere între UAT Judeţul Braşov, UAT Oraşul Râşnov şi Federaţia Română de Schi Bialtlon, precum şi alocarea sumei de 565.000 de lei.

Suma din bugetul judeţean va fi utilizată pentru închirierea serviciilor de instalare a iluminatului nocturn la Baza Olimpică din Valea Cărbunării, pentru amenajarea trambulinelor şi a terenului din jur.

„Sunt bucuros că visul nostru de a găzdui competiţii sportive de nivel mondial, început în februarie 2013 cu întrecerile Festivalului Olimpic al Tineretului European, continuă an de an prin etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile – atât concursuri de vară, cât şi de iarnă, la masculin şi feminin. Ne menţinem în elita competiţiilor de cel mai înalt nivel şi am toată încrederea că vom face faţă, şi de această dată, tuturor exigenţelor Federaţiei Internaţionale de Schi”, a transmis Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.