Cursuri GRATUITE pentru tineri, la Brașov! Formare profesională în domeniile: comerț, alimentație publică, turism, sănătate, educație și social

  • cursuri autorizate de calificare în meseria aleasă de tine
  • certificare acreditată a competențelor profesionale dobândite anterior
  • cursuri autorizate pentru Comunicare în limba engleză
  • cursuri autorizate pentru dezvoltarea de Competențe antreprenoriale

Eran C.A.T.T. SRL Brașov – Centru Autorizat de Training, examinare și Traduceri implementează în prezent proiectul ”START SMART”, în parteneriat cu Asociația EMA – Educație, Management, Artă, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Proiectul ”START SMART” se derulează în perioada 14.09.202113.09.2023, activitățile adresându-se tinerilor între 16-29 ani care nu sunt angajați și nu urmează o formă de educație sau învățământ, din toate județele Regiunii Centru: cursuri de calificare în diferite domenii, cursuri de comunicare în limba engleză, cursuri de Competențe Antreprenoriale, activități de certificare a competențelor profesionale deținute.

Activități care ar putea veni în sprijinul studenților și masteranzilor din an terminal:

  • Cursul de Competente Antreprenoriale – inițiere. Cursul este autorizat ANC și are o durată de 45 ore. Tinerii ce doresc să participle la acest curs trebuie să dețină cel puțin diploma de bacalaureat la momentul înscrierii în proiect.

Obiectivul general al cursului il reprezinta furnizarea de cunostinte si abilitati necesare demararii și administrării eficiente a tuturor resurselor unei organizații. La finalul cursului participanții vor fi capabili sa ințeleaga mediul de afaceri, sa planifice si sa organizeze activitati, sa formeze si sa conduca echipe, sa analizeze si sa rezolve problemele, sa comunice mai eficient, sa motiveze angajatii, sa se orienteze spre client si spre obţinerea de rezultate si isi vor dezvolta abilitatile personale in scopul realizarii de schimburi economice bazate pe principii etice si de asumare a responsabilitatii sociale.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Tinerii interesați să demareze o activitate pe cont propriu vor fi sprijiniți în vederea realizării unui plan de afaceri cu care vor participa la o competiție in urma căreia cele mai bune patru idei de afaceri transpuse in planuri fezabile si cu potential de reusita vor fi premiate, proiectele primind un ajutor de minimis in valoare de 25.000 euro (sub formă de microgrant) pentru fiecare proiect câștigător.

  • Cursul de Comunicare în limba engleză – perfecționare. Cursul este autorizat ANC și are o durată de 60 ore.

Doi absolvenți ai cursurilor autorizate de Comunicare in Limba Engleza (perfectionare) din fiecare grupă (vor fi șase grupe) vor avea posibilitatea de a-și certifica international competentele dobandite în urma promovării examenelor de absolvire, prin participarea la examene pentru certificarile ECL (European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages).

Se va facilita astfel accesul și creșterea participării la sisteme moderne de certificare a competențelor de comunicare în limbi străine, cursanții interesați putând ca, în urma unei evaluări autorizate să primească certificate cu recunoaștere internațională. Sistemul internațional de examinare ECL este menit să rezolve problema privind echivalarea și recunoaşterea certificatelor în fiecare limbă, fără a fi necesar ca acestea să fie validate la nivel național. Este un sistem deschis pentru fiecare categorie de vârstă și categorie socială, de la elevi până la salariații adulți. Metodologia de susținere a acestor examene implică evaluari online, iar certificatele au valabilitate nelimitată.

  • Cursul de Confecționer – asamblor articole din textile – curs de calificare, nivel II (360 de ore, din care 240 ore instruire practica). Cursul este autorizat ANC și se finalizează cu certificat de calificare recunoscut.
Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Instruirea teoretică este susținută de formatori autorizați, iar instruirea practică se poate desfășura în fabrica dvs sau în cadrul unităților cu care sunt încheiate acorduri de practică. Activitatea practică se va derula sub îndrumarea lectorului furnizorului, sau la cerere, sub îndrumarea unei persoane desemnate de către fabrică, în schimbul unui onorariu.

Competențele dobândite de cursanți vor permite ocuparea mai multor funcții în cadrul societăților din industria textile, conform standardului ocupațional (pregătitor-lansator confecții, croitor confecții industriale din blană, croitor, lenjer, modistă, retușier etc.).

La final, fiecare absolvent al cursului de calificare va primi o subvenție în sumă de 400 lei.

Programe de formare profesionala in domeniile: comert, alimentatie publica, turism, sanatate, educatie, social.

Dacă vor fi identificate persoane interesate să se califice într-un anumit domeniu sau dacă sunt identificate companii care ar dori să angajeze personal, dar acesta este necalificat, organizatorii acestui proiect vin în sprijinul acestora, oferind posibilitatea calificării în domeniul în care este nevoie/cerere, ca de exemplu:

  • Camerista – nivel 2 – 360 ore
  • Barman – nivel 2 – 360 ore
  • Ospatar / Chelner – nivel 3 – 720 ore
  • Bucatar – nivel 3 – 720 ore
  • Cofetar – Patiser – 720 ore
  • Lucrator comercial – nivel 2 – 360 ore
  • Operator la mașini unelte cu comanda numerică – nivel 3 – 720 ore
  • Sau orice alta meserie ce necesită calificare într-un anumit domeniu.

La final, fiecare absolvent de la aceste cursuri de calificare, subcontractate, va primi suma de 400 lei.

Citeste și:  Cetățuia Brașovului se redeschide în Săptămâna Luminată

Participanții la cursurile de formare profesională trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de acces, la data înscrierii la proiect:

  • să aibă vârsta între 16 și 29 ani
  • să nu studieze (liceu, profesională, facultate, etc)
  • să nu lucreze cu contract de muncă
  • să fie profilate de către AJOFM-urile de care aparțin teritorial
  • să aibă domiciliul/reședinta în regiunea Centru

Sună la 0374.643.249, 0740.093.511 sau mergi direct la sediul din Brașov, Str. N.D. Cocea nr. 1-3 pentru înscriere!

Sună la 0374.643.249, 0740.093.511 sau mergi direct la sediul din Brașov, Str. N.D. Cocea nr. 1-3 pentru înscriere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.