Dacă nu ai grijă de casa sau terenul tău, plătești un impozit majorat

Proprietarii a aproape 400 de imobile vor plăti un impozit majorat cu până la 500% începând cu 2024. Consiliul Local va decide asupra supraimpozitării imobilelor neîngrijite, în ședința din această săptămână.

În ședința de joi, 21 decembrie, Consiliul Local va dezbate 385 de proiecte de hotărâre care vizează supraimpozitarea clădirilor și terenurilor pe care proprietarii nu le îngrijesc și nici nu au dat curs somațiilor municipalității de a efectua lucrările necesare. Astfel, în funcție de starea de degradare a acestor imobile, proprietarii vor plăti impozite majorate între 50% și 500%, începând cu 1 ianuarie 2024.

Propunerea de creștere a impozitului vine în contextul în care proprietarii din Brașov au posibilitatea să efectueze reparațiile necesare ale clădirilor pe care le dețin printr-o procedură simplificată, iar o parte dintre cheltuieli pot fi suportate de la bugetul local, prin programul de finanțare al Primăriei Brașov, derulat prin intermediul Fundației Monumentelor Istorice.

,,În fiecare zi, noi, ca brașoveni, ne lovim de situații în care clădiri aflate în stare de degradare pun în pericol siguranța pietonilor, pe lângă faptul că nu fac cinste orașului nostru. Pentru a veni în sprijinul acestor proprietari, municipalitatea a stabilit un set de reguli care să simplifice procedura prin care aceștia fac intervențiile necesare. În același timp, prin intermediul Fundației Monumentelor Istorice, sprijinim financiar proprietarii care vor să își facă reparațiile la clădirile pe care le dețin. Anul acesta echipa mixtă a Primăriei și Poliției Locale a reușit să evalueze câteva sute de imobile din municipiul Brașov, dintre pentru 385 s-a stabilit că este necesară supraimpozitarea proprietarilor. Astfel, după aprobarea Consiliului Local, proprietarii vor plăti impozite majorate cu cote între 50 și 500% începând cu 1 ianuarie 2024. Există cadrul legal, am creat și o formă de sprijin pentru a încuraja repararea acestor imobile, este momentul ca proprietarii care nu au grijă de imobilele lor, să plătească acest impozit majorat.”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Citeste și:  Brasovstiri.ro vă urează Paşte fericit!

Imobilele pentru care se propune stabilirea unui impozit majorat, începând cu anul viitor, sunt din toate cartierele orașului, de la centrul vechi, Șchei, Blumăna și Brașovul Vechi, la Craiter, Florilor, Tractorul, Stupini, Bartolomeu sau zona gării. Este pentru prima dată când echipa municipalității reușește să facă o analiză care să vizeze atâtea cartiere și să propună un număr atât de mare de imobile, inclusiv terenuri, pentru a fi supraimpozitate.

Conform Regulamentului aprobat și modificat de Consiliul Local, prin clădiri neîngrijite, pentru care se aplică majorarea de impozite, se înțelege: clădiri aflate în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, fațade nereparate/necurățate/ netencuite/ nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situații de asemenea natură.

Citeste și:  Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor

În același timp este definită situația terenurilor neîngrijite pentru care va fi aplicată majorarea de impozitare: terenurile aflate în stare de paragină, acoperite de buruieni, părăsite/abandonate, insalubre, unde nu s-a efectuat curățenia curților, terenuri cu gardurile  neîntreținute/nereparate sau alte situații de asemenea natură.

Etapele procedurii de supraimpozitare:

  • după identificarea clădirii / terenurilor neîngrijite, proprietarul este somat, până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal, ca până la data de 30 noiembrie a aceluiași an să efectueze lucrările de întreținere necesare;
  • dacă pe parcursul anului în care s-a efectuat evaluarea și somarea proprietarului clădirii/terenului s-a conformat somației prin executarea de lucrări de întreținere, se încheie proces-verbal de conformitate. În cazul intervențiilor pe monumentele istorice, clădiri din zonele de protecție a monumentelor istorice și din zonele construite protejate, procesul-verbal face referire la conformarea lucrărilor cu avizul Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor deconcentrate ale acestuia;
  • în cazul în care, după expirarea termenului acordat, se constată că proprietarul nu a efectuat lucrările de întreținere necesare, membrii comisiei de evaluare vor efectua o nouă verificare în teren, după care se sesizează Direcția Fiscală, pentru a întocmi proiectul de hotărâre de Consiliu Local în vederea majorării impozitului începând cu anul următor.
Citeste și:  Patriarhul Daniel, în noaptea de Paști: Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului

În cazul în care se constată că unele imobile prezintă degradări minore, proprietarilor acestor imobile nu li se vor aplica cote majorate la impozit, însă vor fi înștiințați că trebuie să efectueze reparațiile necesare sub sancțiunea că pe viitor, efect al avansării stadiului de degradare, aceste clădiri / terenuri vor face obiect al supraimpozitării.

Impozitul poate fi majorat, în funcție de starea de degradare a clădirilor sau de cât de neîngrijit este terenul; cota de impozitare poate fi de 50%, 100%, 200%, 300%, 400% sau 500% și se stabilește anual prin hotărâre a consiliului local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.