Dăncilă vrea să ajungă președintele României. O înlătură pe Firea în stilul lui Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis duminică primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, că discuţiile despre candidatura la alegerile prezidenţiale trebuie avute în forurile statutare ale PSD, adăugând că atunci când cineva iese în spaţiul public şi îşi atacă preşedintele partidului o face pentru imagine.

„Nu am să fac eu ceea ce dezaprob la doamna Firea. Consider că ceea ce avem de discutat trebuie să se facă în forurile statutare ale partidului, pentru că, dacă vrei cu adevărat ca acest partid să obţină rezultate bune, trebuie să ai discuţii cu colegii tăi în interiorul Biroului Permanent Naţional, în interiorul Comitetului Executiv Naţional. Atunci când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii sau preşedintele partidului, nu contează, acest lucru se face doar pentru imagine şi nu pentru că vrei într-adevăr să obţii un rezultat pentru partid. O să răspund tuturor acestor acuzaţii în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Aşa cum cer fiecărui membru de partid, aşa voi proceda şi eu”, a declarat Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, potrivit agerpres.

Ea a spus că va avea discuţii şi cu liderii altor partide şi cu sindicatele pentru a crea „un bloc de susţinere” pentru prezidenţiale.

„Voi discuta şi cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ponta. Aşa cum spunea domnul preşedinte PSD Prahova, Bogdan Toader, avem nevoie de alianţe, avem nevoie de discuţii. Vom discuta cu liderii celor două partide, unul dintre partide e partenerul nostru de coaliţie, partenerul nostru de guvernare şi alături de noi vrem să mai vină şi alte partide, chiar dacă nu sunt partide parlamentare, PNŢCD, Partidul Ecologiştilor din România, vrem să reluăm discuţiile cu sindicatele, pentru că suntem un partid de stânga şi trebuie să cooperăm cu sindicatele, cu organizaţii neguvernamentale, vrem să facem un bloc de susţinere mult mai amplu pentru alegerile prezidenţiale”, a explicat Dăncilă.

Gabriela Firea a anunţat sâmbătă, la România TV, că intră în competiţia internă pentru prezidenţiale deoarece lucrurile nu merg în „direcţia bună” pentru PSD.

Primarul General, Gabriela Firea a vorbit despre poziția în sondaj a președintelui PSD Viorica Dăncilă. Firea susține că Dăncilă este situată mult sub scorul partidului, iar cu o puternică mobilizare ar putea ajunge la aceleași procente pe care PSD le are în acest moment: 26%.

”Nu pot să mă alătur celor care gândesc de următoarea manieră: haideți să meargă doamna premier în candidatură, are procentul real sub partid, chiar dacă cu niște eforturi de reorganizare va obține un procent fix cât partidul, adică 26 % cât se spune acum, sau că e o mare performanță creșterea, că am auzit zilele trecute că este pe trend de creștere, avea 15% acum o lună și acum are 17% și lasă să greșească actuala conducere și venim noi din urmă și preluăm partidul. Teama mare este că poate merge și pe acest truc, dar cu ce riscuri? Vor prelua un partid cu 10%. Cei care păsuiesc conducerea partidului au introdus acest element, care mi se adresează, să alegem un candidat neconflictual care să nu deranjeze pe nimeni, nici la interior, nici la exterior. Păi într-adevăr, vom rezolva și cu șefii cu un președinte neconflictual, vom rezolva și cu vizele pentru Statele Unite tot cu un președinte neconflictual, ne vom duce să facem figurație la marile reuniuni internaționale tot cu blândețe cu o atitudine conciliantă”, a explicat Firea.
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a clarificat în sfârșit problema candidaturii la Președinția României. Soțul primarului general a intrat în legătură telefonică la RomâniaTV în momentul în care Gabriela Firea era invitat în platou. Florentin Pandele spune că soția sa nu va mai candida la prezidențiale.
„Cred că Gabriela Firea nu va mai candida când va afla ce am aflat și eu zilele trecute, și anume, faptul că deja cărțile sunt făcute. Iar varianta de a candida din partea unei alte formațiuni politice sau ca independent o excludem pentru că în momentul în care candidază din partea altei formațiuni își pierde calitatea de primar al Capitalei, iar cei care sunt în echipa subretană și de suprafață a Vioricăi Dăncilă știu foarte bine ceea ce spun eu acum și să mă ierte armata pesedistă din România pentru că nu vreau să aduc nicio atingere deocamnată ci vreau să le spun un lucru: sunt câțiva lideri ai partidului care sunt captivi unor oameni de afaceri unor interese care au o posibilitate extraordinar de mari. Am primit destul de multe mesaje că nu înțeleg ceea ce se întâmplă în momentul de față. Adică înțeleg că România, mai ales în momente ca acesta când sunt campanii electorale, mai ales prezidențiale, mi-aș dori să se implice numai forțe interne. Lucrurile sunt foarte delicate, parte dintre ele le cunosc, eu sunt un om fără teamă iar la momentul potrivit voi spune cu subiect și predicat ceea ce am aflat. Doamna Dăncilă este foarte puternică de când a plecat Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.