Datorită fondurilor europene, Brașovul intră în cea mai rapidă etapă de dezvoltare din ultimii 30 de ani

Primarul Allen Coliban a prezentat, astăzi, 16 ianuarie, proiectul de buget pentru anul 2023, proiect care se află în dezbatere publică până în data de 25 ianuarie. Este un buget construit pe dezvoltarea orașului, zona de investiții fiind prioritară în cadrul capitolului de cheltuieli. În acest an Brașovul intră în cea mai rapidă etapă de dezvoltare a orașului din ultimii 30 de ani, mai ales prin prisma fondurilor nerambursabile atrase.

 Dacă în 2020 municipalitatea depunea 18 proiecte pentru obținerea de finanțare nerambursabilă, în 2022 s-a reușit depunerea a 59 de proiecte, de 3 ori mai multe, iar pentru o mare parte sunt deja semnate contractele de finanțare. În sume atrase sau pentru care s-au depus proiecte, creșterea este cu 270% din valoarea acestora în 2022, față de 2020 (de la 800 de milioane lei, la peste 2,2 miliarde lei).

Este al treilea an consecutiv în care municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, anul acesta având o creștere de peste 80 de milioane de lei față de anul trecut. La partea de cheltuieli bugetul se apropie de 1,5 miliarde de lei. 

În ceea ce privește investițiile, mare parte din bugetul acestui capitol provine din fondurile europene nerambursabile atrase anul acesta, veniturile din aceste fonduri depășind veniturile din taxele și impozitele brașovenilor cu peste 20%

„Este un buget echilibrat, este un buget bun pentru Brașov, un buget care ajunge aproape la un miliard și jumătate (de lei, n.n.) pe zona de cheltuieli, o zonă în care se regăsesc atât partea de funcționare, cât și, foarte important, proiectele de dezvoltare. Avem vești bune mai ales din zona de fonduri europene, unde în doi ani de zile am triplat numărul de proiecte depuse și totodată am triplat și finanțările pe care le solicităm prin aceste proiecte. Multe dintre ele sunt deja aprobate și intră în derulare în acest an. Este un an al marilor proiecte și al finanțărilor nerambursabile, un an care va fi foarte, foarte activ. Avem deja proiecte mari și certitudini, cum ar fi proiectul Spitalului de Pneumoftiziologie și Infecțioase, primul spital nou pe care îl construim la Brașov în ultimii aproape 50 de ani. Pe lângă acestea, avem investiții importante la fiecare capitol – fie că vorbim despre mobilitate, achiziție de mijloace de transport în comun electrice. Avem pe site-ul buget2023.brașovcity.ro o defalcare pe fiecare capitol. Îi invit pe brașoveni să ne trimită sugestii la adresa de e-mail infopublice@brașovcity.ro și să se înscrie la dezbaterea publică de vineri, 20 ianuarie, de la ora 15.00. Formularul de înscriere este disponibil pe site“, a declarat primarul Allen Coliban.

Foto. Allen Coliban

Primarul a prezentat astăzi  fiecare program de dezvoltare a orașului și proiectele propuse pentru a îndeplini aceste programe.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Pentru acest an, municipiul Brașov are în deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 562 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele aprobate pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 860,69 milioane de lei. Alte 270 de milioane de lei reprezintă proiectele depuse prin PNRR, aflate în faza de evaluare.

Pe lângă aceste proiecte, municipalitatea vrea să atragă fonduri nerambursabile pentru o serie de investiții, cum ar fi:

  • Spitalul Regional de Urgență Brașov;
  • Închiderea definitivă a depozitului de deșeuri nepericuloase Timiș Triaj și înființarea unei noi zone de agrement;
  • Amenajarea Parcului Cetățuia;
  • Amenajarea unui parc în zona Florilor/Astra/Scriitorilor;
  • Amenajarea unui parc nou în zona Tractorul;
  • Amenajarea unui parc nou în zona Bartolomeu;
  • Calea Verde a Municipiului Brașov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluții de transport ecologic;
  • Reconversia zonei industriale Rulmentul în zonă de agrement
  • Park & Ride: Terminal multimodal zona Noua;
  • Achiziția de autobuze electrice;
  • Un al doilea garaj pentru RATBV, pentru mentenanța flotei de transport public;
  • Extinderea sistemului inteligent de transport public (ITS);
  • Reconversia clădirilor fostelor centrale termice în centre de zi pentru vârstnici, comunitare, medicale, sociale, cultural-artistice sau educaționale;
  • Restaurarea, amenajarea și punerea în valoare a Zonei Modarom-Star;
  • Restaurarea, amenajarea și punerea în valoare a Pieței Sfatului;
  • Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică;
  • Reconversia carierei Răcădău-Dealul Melcilor;
  • Reabilitarea /extinderea rețelei de alimentare a troleibuzelor.
Citeste și:  Peste 100 de milioane de lei pentru reabilitarea spitalului din Rupea

Și în acest an, alocările bugetare vizează secțiunea de dezvoltare a orașului, investițiile și atragerea de fonduri europene sau naționale nerambursabile. Axele de dezvoltare ale orașului propuse și în acest an de primar sunt următoarele: Brașovul educat; Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți; Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat; Brașovul verde și curat;  Brașovul dezvoltat armonios; Brașovul cultural; Brașovul prosper; Brașovul sportiv; Brașovul administrat corect.

Proiectul de buget a fost pus în dezbatere publică. Până în 25 ianuarie, brașovenii își pot exprima punctul de vedere cu privire la propunerea executivului, pe infopublice@brasovcity.ro. De asemenea, până în data de 20 ianuarie, ora 12.00, se pot înscrie la dezbaterea care va avea loc în data de 20 ianuarie, ora 15.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.