De astăzi se deschide o nouă pârtie de pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul

Veștile bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, în special pentru cei experimentați, continuă și în această săptămână, odată cu deschiderea unei noi pârtii de pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul. Datorită temperaturilor scăzute, care ne-au permis funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, am reușit amenajarea pârtiei Ruia, care va fi deschisă de astăzi. Ruia reprezintă o bună alternativă, în partea superioară a masivului, la pârtia Lupului, având în vedere gradul de dificultate, pârtie neagră, dar și lățimea acesteia.

,,Deja putem spune că avem o tradiție în acest sezon, ca fiecare «Miercuri a brașovenilor» să vină cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, astfel că și astăzi reușim să deschidem o nouă pârtie, Ruia. Este una dintre pârtiile preferate de schiorii experimentați, având o lățime foarte mare, care îți permite să te bucuri din plin de o pârtie neagră. Sper să ne ajute condițiile meteo, cu temperaturi coborâte, astfel încât să finalizăm și amenajarea pârtiei Subteleferic. Astăzi va fi o zi minunată pentru schi, cu soare, așa că vă așteptăm, dragi brașoveni și turiști, să vă bucurați de cel mai frumos domeniu schiabil din România”, a precizat primarul Allen Coliban.

De astăzi se schiază pe pârtiile Ruia, Drumul Roșu (integral), Sulinar (integral), Lupului (partea superioară), Subteleferic (de la ieșirea din canal), Lupului inferior, Kanzel și Doamnei. Sunt deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este bună, mai ales că temperaturile negative au permis funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.

Stratul de zăpadă bătută pe pârtie măsoară 30 de cm în partea inferioară a masivului și ajunge până la 50 de cm pe pârtiile din zona superioară.

Vă reamintim că, din acest sezon, în fiecare zi de miercuri brașovenii plătesc 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

Ski-pass-urile, inclusiv cu opțiunile valabile pentru Miercurea brașovenilor, pot fi încărcate și on-line, pe www.skibv.ro .

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

Vor funcționa telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare este la ora 16.00.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Lor li se adaugă și cele două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos, cu precizarea că prin intermediul automatelor nu se pot încărca opțiunile valabile pentru Miercurea brașovenilor.

Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.

De asemenea, accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“, se poate poate face și online, pe site-ul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul, care are deja un cont înregistrat, trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se va aplica automat în pagina Finalizare comandă, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

Sorin Toarcea,

Purtător de cuvânt al Primăriei Brașov

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN

POIANA BRASOV

SEZON 2023-2024

TIP CARTELAADULŢICOPII 6 – 12 ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ35 LEI25 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE60 LEI30 LEI
COBORÂRE35 LEI25 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte65 LEI35 LEI
20 puncte120 LEI60 LEI
30 puncte170 LEI90 LEI
60 puncte300 LEI160 LEI
80 puncte350 LEI195 LEI
120 puncte500 LEI280 LEI
240 puncte850 LEI460 LEI
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila5.000 LEI3.000 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100165 LEI95 LEI
De la ora 1300130 LEI65 LEI
De la ora 140080 LEI50 LEI
4 ore (din momentul cumpărării)150 LEI90 LEI
1 zi200 LEI120 LEI
2 zile350 LEI180 LEI
3 zile480 LEI250 LEI
4 zile580 LEI310 LEI
5 zile680 LEI360 LEI
6 zile780 LEI420 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu)1.450 LEI850 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h )660 LEI365 LEI
GARANTIE CARTELA20 LEI20 LEI

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

Sezon 2023 – 2024

Instalație de transport pe cablu Poiana BrașovLUNI -DUMINICA In perioadele 09.12.2023 –31.12.2023 22.01.2024 –22.02.2024

VINERI -DUMINICA In perioadele 05.01.2024 – 07.01.2024 12.01.2024 – 14.01.2024 19.01.2024 – 21.01.2024 23.02.2024 – 25.02.2024 01.03.2024 – 03.03.2024LUNI – JOI In perioadele 01.01.2024 – 18.01.2024 26.02.2024 – 21.03.2024LUNI –DUMINICA In perioada 04.03.2024 – 07.04.2024
Telecabina Capra Neagră6 puncte6 puncte5 puncte5 puncte
Telegondola Postăvarul6 puncte6 puncte5 puncte5 puncte
Telecabina Kanzel5 puncte5 puncte4 puncte4 puncte
Telescaun Ruia4 puncte4 puncte3 puncte3 puncte
Telescaun Lupului3 puncte3 puncte2 puncte2 puncte
Teleschi Bradul2 puncte2 puncte2 puncte2 puncte
Teleschi Ruia2 puncte2 puncte2 puncte2 puncte
Teleschi Subteleferic2 puncte2 puncte2 puncte2 puncte
Teleschi Stadion1 punct1 punct1 punct1 punct

Recomandări Serviciul Salvamont

  • Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și, nu în ultimul rând, protecția de coloană.
  • Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor de dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.
  • Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).
  • În zonele înguste, nu staționați niciodată, iar când schiați, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși.
  • Schiorilor începători le recomandăm să apeleze, cu cea mai mare încredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel vor fi permanent în siguranță, nu vor ajunge pe pârtii care să le depășească nivelul și nu se vor rătăci. În plus vor învăța să schieze într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid decât dacă aleg să învețe singuri. Dacă aleg totuși să învețe singuri, să se asigure că rămân pe pârtiile de începători, BRADUL și STADION, și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu decât în momentul în care sunt capabili să oprească și să ocolească în condiții de siguranță. Să nu urce pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului. Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la jumătate de oră de la ultima cursă, de regulă la ora 16:30.
  • Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri etc.). În plus, făcând acest lucru se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care includ ceață. Să nu schieze cu viteză mare pe pârtiile destinate nivelurilor avansate sau medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteză generate între ei și cei care schiază mai lent.

One thought on “De astăzi se deschide o nouă pârtie de pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul”

  1. Partie „nouă”? Titlul e de tot râsul. Vă rugăm sa veniți cu astfel de știri când într-adevăr se mai fac alte pârtii în plus fata de cele care se cel puțin 10 ani nu au mai primit vreo alta îmbunătățire. Pana atunci corect e sa spuneți ca se deschide încă o pârtie care pana la momentul respectiv nu îndeplinise condiții bune de utilizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.