De mâine se redeschid școlile și grădinițele din municipiul Brașov, conform scenariului 3

Inspectoratul Școlar Brașov, anunță că „începând de joi, 25 martie, unitățile școlare preuniversitare din municipiul Brașov revin la scenariul 3.” 

Ca urmare a modificărilor introduse ieri în Ordinul comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății, unde pragul de 6 la mia de locuitori al incidenței infectărilor cu virusul SARS Cov-2 a fost înlocuit cu starea de carantină, unitățile școlare din municipiul Brașov trec în scenariul 3 din ordinul mai sus amintit, ceea ce înseamnă că elevii/copiii și cadrele didactice din învățământul primar/preșcolar revin de joi, 25 martie, cu prezență fizică, în unitățile școlare.

În situația în care până la finele săptămânii viitoare nu va fi declarată starea de carantină, scenariul 3 se va menține în toate unitățile școlare din municipiul Brașov până la începutul vacanței de primăvară. În aceste condiții simularea examenului de Evaluare națională la clasa a VIII-a se sa desfășura în conformitate cu calendarul național al acestor activități și va debuta luni, 29 martie, cu proba la Limba și literatura română. 

Citeste și:  Parcul de pe platforma Lubrifin – IUS, în dezbaterea Consiliului Local

Simularea examenului de bacalaureat pentru elevii din unitățile școlare din municipiul Brașov va fi organizată de către Comisia județeană, cel mai probabil în săptămâna 10-14 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.