De Ziua Copilului, municipalitatea le-a pregătit zeci de surprize celor mai mici dintre brașoveni

Din 1 iunie, Brașovul devine un oraș al copilăriei: Primăria Brașov și partenerii săi au pregătit zeci de evenimente pentru ca micii brașoveni să se bucure din plin de sărbătoarea dedicată lor, Ziua Copilului. Zeci de activități și ateliere dedicate lor vor avea loc cu această ocazie, organizate fie de parteneri ai primăriei, fie de instituții de cultură sau direcții și servicii aflate în subordinea municipalității.

Piața Sfatului, Parcul Titulescu, cinematograful Astra, Centrul Cultural Apollonia, Teatrul Arlechino, Zoo Brașov sau Centrul Civic vor fi locurile în care copiii vor putea participa la zeci de activități și ateliere.

„Îi așteptăm pe cei mici, dar și pe cei mari, cu ateliere, spectacole, jocuri, proiecții de filme pentru copii, teatru de păpuși. Piața Sfatului, cu sprijinul Breslei Meșteșugarilor din Țara Bârsei, va deveni Piața Veseliei, în care cei mici vor învăța să croșeteze, să picteze obiecte de lut, să decoreze turta dulce și chiar să împâslească. Pe promenada de la Parcul Titulescu, în cadrul Orășelului Copiilor, cei mai mici cetățeni ai orașului vor parcurge un traseu bine gândit pentru a înțelege mai ușor mecanismul de funcționare a unui oraș, de la instituții administrative, la cele culturale, educaționale sau societăți comerciale. Colegii de la Teatrul Arlechino îi așteaptă pe cei mici atât la spectacole, cât și la atelierele în care vor învăța totul despre construirea păpușilor. De asemenea, Direcția de Asistență Socială, Zoo Brașov, operatorul de transport, RATBV și Crucea Roșie le-au pregătit copiilor foarte multe surprize, iar în Poiana Brașov va fi un eveniment dedicat micilor cicliști. Dragi copii, vă așteptăm să vă bucurați, alături de părinți și bunici, de ziua dedicată vouă, 1 iunie – Ziua Copilului”, a precizat primarul Allen Coliban.

Piața Sfatului va fi „Piața Veseliei“, un târg al Breslei Meșteșugarilor din Țara Bârsei cu peste 30 de ateliere de creație, spectacole, jocuri, premii și proiecția primului film de animație 3D creat în România.

Parcul Titulescu și pietonala Eroilor se vor transforma în „Orășelul copiilor“, un concept prin care cei mici vor parcurge un traseu bine gândit pentru a înțelege mai ușor  mecanismul de funcționare a unui oraș, cu tot ce însemnă instituții administrative, de spectacol, artă și cultură, instituții de utilitate publică  – școală/grădiniță, bancă, poștă, presă etc  – sau întreprinderile bazate pe inițiativă privată, care fac legătura dintre nevoile locuitorilor orașului și talentele furnizorilor, începând de la supermarket și până la meșteșuguri, spor sau joacă.

Centrul cultural Apollonia Hirscher și Cinematograful Astra vor fi sediile poveștilor copilăriei, cu proiecții de film, evenimente pentru copii, expoziție de păpuși, dar și un recital de povești și video-povești.

Tot la Cinema Astra va debuta și Cinemateca Muntelui, sub egida Alpin Film Festival, chiar de 1 iunie.

Direcția de Asistență Socială îi așteaptă pe brașoveni în parcul din Centrul Civic la o nouă ediție a evenimentului „Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!”, un eveniment cu activități interactive și ateliere, la care sunt invitați să participe copiii cu dizabilități și cei aflați în situații vulnerabile.

Citeste și:  A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de cancer de colon

Operatorul de transport RATBV îi așteaptă pe cei mici în Livada Poștei, cu activități recreative, Crucea Roșie îi va învăța să acorde primul ajutor, iar Muzeul de Artă cum să facă desene pe asfalt.

Unele dintre aceste evenimente se vor derula în data de 1 iunie, dar cele organizate în cadrul Pieței veseliei și Poveștilor copilăriei vor avea loc în perioada 1-5 iunie.  

Activități  1 iunie 2023
1. Piața Veseliei  –  Co-organizator PMBV

Evenimentul se va desfășura în Piața Sfatului, în perioada 1-5 iunie 2023, intervalul orar 10.00-21.00  și va cuprinde:10.00-18.00

  • TÂRG cu produse meșteșugărești, bijuterii, produse handmade, jucării lemn, produse din piele, produse alimentare ambalate individual;
  • ATELIERE meșteșugărești organizate după un program zilnic: cusături, împâslire, croșetat, pictură pe obiecte de lut, decorat turtă dulce, etc.
  • SPECTACOLE zilnice pentru copii, cu copii. Reprezentațiile vor fi susținute în piață, cu partenerii de la: Asociația Școlii de Arte, Liceul de Muzică și alții;
  • MINI-CINEMA organizat în aer liber cu rularea episoadelor producției „Legendarium”, materiale de promovare a primului serial de animație 3D produs în România. Copiii vor participa la jocul ,Legendarium’, câștigătorii fiind premiați cu cărți de colorat, stick-uri cu filmul, etc.
  • Parada modei pentru copii, cu produse vestimentare ale creatorilor brașoveni.

Programul activităților din ,,PIAȚA VESELIEI”

Perioada 1-5 iunie 2023, Loc de desfășurare Piața Sfatului

Vă invităm, însoțiți de cei mici, la târgul, Piața Veseliei, organizat de Breasla Meșteșugarilor din Țara Bârsei, în parteneriat cu Primăria Brașov.

Veți putea cumpăra o mulțime de lucruri realizate în atelierele unor pricepuți meșteri brașoveni, de la turtă dulce decorată cu mult talent, până la miere naturală și bomboane colorate, dar și jucării textile, haine decorate cu lână sau bijuterii.

Însă, pentru că vom sărbători împreună ziua copilului, am pregătit o mulțime de activități auxiliare. Astfel, copiii vor putea învăța, folosind tehnici manufacturiere, să fabrice felurite obiecte, sub atenta supraveghere a meșteșugarilor din Țara Bârsei. Dar nu numai atât!.

Zilnic vor fi proiectate desene animate 3D, realizate de o echipă de profesioniști din Odorheiul Secuiesc.

Puștii care vor veni în Piața Sfatului între 1 și 5 iunie și vor participa la activitățile noastre vor fi premiați cu reviste de colorat și jocuri cu autocolante. În pavilionul de activități, folosind creioane colorate și foarfeci, vor avea cu ce să se distreze și, jucându-se, vor învăța foarte multe lucruri noi.

Pe lângă programul de jocuri interactive și de mini-cinema, se va putea urmări spectacolul de dans, muzica și teatru susținut de trupe de copii din Brașov.

Participând la ateliere, copii vor deprinde tehnici manual de lucru și își vor realiza obiecte decorative.

Citeste și:  Vernisajul expoziției „300 de ani de iconărit pe glajă în Șcheii Brașovului și Transilvania” a creatorului popular Cornel Sculean, la Reduta

Spectacole pentru copii, spectacole de muzică, dans, teatru, recital

1-5 iunie: Zilnic, începând cu ora 15.00 

Serialul „Legendarium” – proiecție de desene animate

Zilnic, între orele 17.00 – 18.40 și 19.00- 20.40 vor rula pe un ledscreen de 4 mp (1920 – 1080 pixeli) cele două serii a câte 10 episoade din serialul ,,Legendarium” (aprox. 10 min. un episod). Seriile sunt următoarele: Potcoava fermecată; Calea lactee; Copacul cu povești al bunicului; Gnomii cei urâți, Șanțul diavolului, Secretele peșterii  Almași, Piatra reginei Reka, Cronica cavalerului Mano, Flautul fermecat, Sărbătorile de iarnă

Revistă interactivă pentru copii

De asemenea, în locul de activități, sub supravegherea voluntarilor, copii se vor juca ,,Legendarium”, joc în care vor găsi monedele secuiești in pivnițele cetăților vechi și în peșteri. Se va folosi un canvas imprimat cu traseele, jucătorii urmând căsuțele folosind un zar mare din burete. Vor avea de furca cu uriașii și balaurii și vor fi ajutați de zâne. Bineînțeles, toate acestea sunt imprimate in imagini frumos colorate pe uriașa tabla de joc (4X2m).

Premiile vor fi cărți de colorat, hărți și stik-uri ,,Legendarium”, precum și revista editată cu ocazia târgului, în care premianții vor colora, decupa și lipi autocolante, în pavilionul de activități.

2. Orășelul Copiilor 2023 – Co-organizator PMBV Orășelul Copiilor 2023, parcul Titulescu (pietonală, vizavi de Aro)   în data de 1 iunie 2023 interval orar 10.00-18.00. Un concept prin care copiii vor parcurge un traseu bine gândit pentru a înțelege mai ușor  mecanismul de funcționare a unui oraș.
Orășelul va fi împărțit în 4 Zone, bine delimitate prin culori specifice, conținând următoarele standuri:

A. Zona Civică / Culoarea Albastră – va descoperi instituții de bază pentru funcționarea orașului. (Primăria, Poliția/Jandarmeria, Pompierii, Spital / Unitate Mobilă Ambulanța, Compania apa Brașov și/sau Comprest Brașov).

B. Zona Culturală / Culoarea Verde – va descoperi instituții care se adresează modelării intelectului și sufletului uman, a spiritualității prezente în oraș. (Biserica, Filarmonica, Teatrul/Teatru de păpuși, Muzee, Biblioteca).

C. Zona Utilă / Culoarea Galben – va descoperi instituții de mare utilitate și principiile după care acestea funcționează. (Instituții educaționale – Școală / Grădiniță, Bancă, Poștă, Presă (TV / Radio, On-Line).

D. Zona Diversitate / Culoarea Roșu – va descoperi partea de business, bazată pe inițiativă privată, de o diversitate imensă, întâlnirea dintre nevoile locuitorilor orașului și talentele furnizorilor.  Supermarket / Piață, Sănătate pentru mari si mici , Meșteșuguri / Meserii, Sport, Joacă).

3. POVEȘTILE COPILĂRIEI  Organizator PMBV
Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Apollonia Hirscher” și la cinema Astra în perioada 1-5 iunie 2023 si va cuprinde:

  • Expoziție de păpuși de colecție ”Lumea feerică a păpușilor” cu Mihaela Drăghici, artist și colecționar
  • POVEȘTI FĂRĂ SFÂRȘIT – recital de Povești și Video-povești, autor și interpret Adrian Munteanu
  • Expoziție de desene scenografie și ateliere pentru copii oferite de Teatrul Arlechino
Citeste și:  Zile libere 2025: Care sunt perioadele de repaus pentru angajați

Alte evenimente

Festivalul Internațional de Fotografie și Film Documentar de Natură – Co-organizator PMBV

  • Cinema Astra- Proiecție filme 1-5 iunie 2023
  • Evenimente pentru copii pe  Aleea Tiberiu Brediceanu 1-5 iunie 2023
  • Expoziții foto in Piața Sfatului si trotuarul din fața Primăriei- 1-17 iunie 2023

Teatrul Arlechino

1 IUNIE  2023

  • ORA 10.30 -„NEGHINIȚĂ”– Teatrul ”Arlechino” Brașov  -Sala Reduta
  • ORA 12.00 – Atelier interactiv Construim păpuși – Centrul Cultural Apollonia Hirscher
  • ORA 13.00 – Atelier interactiv Construim păpuși -Centrul Cultural Apollonia Hirscher
  • ORA 14.00-  Atelier interactiv Construim păpuși – Centrul Cultural Apollonia Hirscher
  • ORA 15.30 – Spectacol surpriză – esplanadă Teatrul Arlechino Brașov
  • ORA 17.00 -„NEGHINIȚĂ”– Teatrul ”Arlechino” Brașov -Sala Reduta

ZOO În data de 1 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, de Ziua Internaționala a Copilului, Zoo Brașov vă invită să veniți alături de cei mici într-o aventură de neuitat în cadrul căreia puteți afla o multitudine de curiozități despre numeroase specii de animale răspândite pe aproape toate continentele planetei.

Copiii cu vârste sub 14 ani și persoanele instituționalizate vor beneficia de intrare gratuită, iar în cele mai importante zone ale grădinii veți putea primi îndrumări și veți afla răspunsuri la curiozitățile dumneavoastră, în cadrul evenimentului fiind prezenți tineri ambasadori ai Zoo Brașov.

De asemenea, vor fi desfășurate ateliere educaționale în cadrul cărora copiii își vor dezvolta cultura generală prin jocuri și activități interactive.

Acest eveniment este realizat în parteneriat cu Voluntariat Brașov.

S.C. RATBV S.A. 1.06.2023 interval orar 16:00 -19:00 

Livada Poștei în față la Rectorat, activități recreative pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie: pictură pe față, umflare baloane, dans cu animatori, etc.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ BRASOV

1.06.2023 interval orar 10:00 -15:00 

Parcul din Centrul Civic
Proiectul ”Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!”

Activități interactive și ateliere la care sunt invitați să participe copii cu dizabilități, cât și copii aflați în situații vulnerabile

În cadrul evenimentului se vor desfășura activităţi interactive şi ateliere cu scopul de a contribui la dezvoltarea creativităţii, a abilităților de îndemânare, a spiritului de echipă, astfel încât copiii să dobândească mai multă încredere în forţele proprii.

De asemenea, începând cu data de 01.06.2023 se dă startul Campaniei de promovare a drepturilor copilului privind îngrijirea și educarea acestora desfășurată de Direcția de Asistență Socială Brașov, campanie în cadrul căreia se vor distribui pliante cu drepturile copilului.

SOCIETATEA NATIONALA DE CRUCE ROSIE DIN ROMANA – FILIALA BRASOV  

1.06.2023 interval orar 11:00 -17:00 

Aleea Parcul Titulescu intrarea dinspre Primăria Municipiului Brașov

Proiectul ”Educație pentru sănătate” – un pavilion și o ambulanță

Organizarea unui punct demonstrativ de prim ajutor și ateliere creative (modelaj, confecționare insigne, desen, face painting, jocuri) ​

Muzeul de Artă – În Parcul Titulescu, vizavi de muzeu, 1200-16.00

Desene pe asfalt,  în cadrul „Zilei Muzeului de Artă Brașov“

Programul Detaliat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.