Deputat PNL: Guvernul caută soluţii pentru dezvoltarea cursurilor online în eventualitatea unui nou val epidemiologic

Deputatul PNL Florica Cherecheş a declarat, luni, că Guvernul se pregăteşte să sprijine cu echipamentele necesare cursurile online pentru elevi, în eventualitatea unui nou val epidemiologic în această toamnă.

„Guvernul caută soluţii pentru dezvoltarea cursurilor online în eventualitatea declanşării unui nou val epidemiologic în această toamnă. Astfel, obiectivul Ministerului Educaţiei este să asigure echipamentele necesare şi conexiune la internet, pentru elevii care nu deţin un dispozitiv la acest moment, în cazul în care vor fi nevoiţi să înveţe, în continuare, de acasă. Pe de altă parte, acum se pregătesc şi cursuri de formare a cadrelor didactice pentru ca predarea online să fie mai eficientă”, a precizat, într-un comunicat de presă, Florica Cherecheş, vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Citeste și:  ,,Omul și orașul său” și ,,Dincolo de gard” – o expoziție cu peste 3.500 de ani de viață povestită în imagini și mărturii

Deputatul a menţionat că este importantă atât sănătatea elevilor, cât şi continuarea studiilor, motiv pentru care, în perioada următoare, Guvernul va veni cu un plan de reguli pentru elevi şi profesori care să vizeze şi metode de formare la distanţă pentru cele două categorii.

„Trebuie să fim pregătiţi ca din toamnă să desfăşurăm un învăţământ online, astfel încât să putem evita situaţia de acum. (…) Este important ca şi pentru unităţile de învăţământ particulare să se găsească soluţii de sprijinire, ca şi pentru învăţământul de stat, în contextul epidemiologic din ţara noastră”, a menţionat Cherecheş.

Potrivit acesteia, pe termen scurt, Guvernul a decis să continue acordarea a 75% din salariu pentru părinţii care stau acasă cu copiii lor şi după data de 15 mai, pe toată perioada suspendării activităţii în şcoli. Pentru perioada de vară, se caută soluţii ca anumite servicii pentru îngrijirea copiilor, cum ar fi creşele, programele after-school sau diverse alte activităţi educaţionale să se poată desfăşura cu un număr redus de copii şi cu respectarea unor proceduri stricte care previn îmbolnăvirea cu noul coronavirus, astfel încât de ele să beneficieze părinţii care au nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.