Deținătoarea recordului mondial la maraton feminin, Mary Keitany, este ambasadorul Brașov Running Festival

  • 2:17:01 este timpul cu care Keitany a încheiat Maratonul de la Londra în 2017 (record mondial într-o cursă cu participare exclusiv feminină)
  • Ea va fi ambasadorul primei curse certificate World Elite Label din România

Mai sunt mai puțin de două luni până când se va da startul Brașov Running Festival, prima competiție certificată World Elite Label din România și din sud-estul Europei!

Organizatorii competiției sunt onorați să o numească pe Mary Keitany ambasadorul acestei competiții de elită. Faptul că deținătoarea recordului mondial la cursele feminine de maraton va fi imaginea și sufletul competiției de la Brașov, subliniază importanța cursei unde vor participa atleți din elita mondială!

„Sunt onorat să fiu ambasador al Brașov Running Festival 10K! Sunt încântată să fac parte din organizarea unui eveniment de înaltă clasă, la aproape un an după ce mi-am încheiat cariera de alergător de elită”, a declarat Mary Keitany, atleta care a câștigat în anul 2017 Maratonul de la Londra, cu 2:17:01, actualul record mondial la maraton feminin.

Citeste și:  Începe cea de-a III-a ediție Orchestra's Conductor Competition

Vedeta kenyană și-a anunțat retragerea pe 22 septembrie 2021 din cauza unei accidentări la spate, după o carieră strălucită care a desemnat-o ca una dintre cele mai performante maratoniste din istorie. Keitany a câștigat de patru ori maratonul de la New York și de trei ori la Maratonul de la Londra, deținând, în același timp, titlul mondial la semimaraton.

Daniel Santa, fondatorul și directorul de competiție al Brașov Running Festival, declară „O legendă sportivă se va întâlni cu următoarea generație de alergători pe șosea! 10k va fi o cursă de excepție, cu un traseu foarte competitiv și mă bucur că Mary va fi alături de noi pentru a asista la ceea ce elitele momentului vor demonstra pe acest circuit! Este indiscutabil cel mai valoros atlet care a participat vreodată la un eveniment în România. ”

Organizatorii cursei de 10Km de la Brașov vor anunța oficial, în a doua jumătate a lunii august, numele atleților de elită ce vor fi prezenți la start.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai!

Cursa de 10K din cadrul Brașov Running Festival face parte din elita curselor de alergare certificate Elite World Label, alături de doar alte 23 de competiții de pe continent! Este singura competiție din România care a primit certificarea Elite World Label și este unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei.

Brasov Running Festival este un eveniment de două zile care va cuprinde o varietate de curse pe șosea, de la cele dedicate copiilor și juniorilor cu lungimi de 800m, 1200m și 3km, la cursele de amatori de 5K și 10K și cea mai spectaculoasă probă a evenimentului, cursa de 10K dedicată elitelor din top 30 mondial. Aceasta va avea loc duminică 25 septembrie.

Citeste și:  CJRAE Brașov organizează un webinar dedicat tulburărilor de spectru autist (TSA)

Toți cei care doresc să alerge alături de unii dintre cei mai puternici alergători ai momentului și vor să se întâlnească cu o legendă a alergării, Mary Keitany, sunt așteptați pe 24 și 25 septembrie 2022 la Brașov!

Festivalul va cuprinde și workshop-uri pe teme conexe alergării, de la nutriție la recuperare medicală, expoziții, evenimente caritabile precum și alte momente inedite.

ÎNSCRIERILE sunt deschise pe site-ul competiției brasovrun.ro, pentru sportivii amatori și copii care pot alege între cursele de:

  • 5K și 10K pentru adulți
  • 800m,1200m și 3K pentru copii și juniori

Mai multe detalii pe www.brasovrun.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.