Dezvăluiri cutremurătoare despre gemenii care au murit: Băiețelul, lăsat să zacă 7 zile înainte să fie dus la spital

La Spitalul de Pediatrie din Brașov a fost deschisă o anchetă, după ce doi frați gemeni, un băiat şi o fată, de două luni şi jumătate, au murit la două zile după ce au fost externaţi din unitatea medicală.
Reprezentanții spitalului spun că ”fiecare deces pune un semn de întrebare”, dar că cei doi copii ”au fost externați atunci când medicii lor curanți au constatat că sunt bine”.

Copiii au ajuns la spital, la începutul lunii februarie, cu simptomatologie respiratorie. ”Băiețelul a avut probleme cu șapte zile înainte de a se prezenta la spital și a fost tratat de mamă cum a considerat dânsa. Au fost externați conform recomandărilor în vigoare, cu stare generală bună și cu recomandări personalizate, conform vârstei: ser fiziologic, picături de vitamica C, tratament contra anemiei la medicul de familie, să fie feriți de frig”, a declarat dr. Oana Falup Pecurariu, medic pediatru, potrivit libertatea.ro
Condițiile în care trăiau cei mici nu sunt deloc bune, afirmă medicii. ”Stau patru familii într-o cameră. În această situație, riscul de îmbolnăvire recurentă și repetată este mare.

Citeste și:  Pompierii brașoveni se antrenează pentru a lupta cu flăcările: un nou poligon de antrenament la Făgăraș

De asemenea, ne aflăm într-un context epidemiologic special. În zona respectivă, spre exemplu, nu există apă curentă și este folosită apa de la fântână. Ar fi putut interveni orice în cele 48 de ore de când au fost externați. Și noi suntem dornici să aflăm ce s-a întâmplat”, a mai declarat dr. Oana Falup Pecurariu.
De altfel, o anchetă socială a fost pornită de la prima internare, din cauza condițiilor precare de trai ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.