Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai important operator de distribuție a energiei electrice, continuă și anul acesta parteneriatul cu cinci unități de învățământ, pentru susținerea învățământului în sistem dual, pentru anul școlar 2022-2023.
73 de elevi ai claselor a IX-a se alătură, în anul școlar 2022-2023, celor 146 de elevi ai claselor a X-a și a XI-a, care vor continua activitatea și pregătirea pentru o viitoare carieră în domeniul energetic, cu profilurile: electrician exploatare rețele joasă tensiune; electrician protecții prin relee, automatizări și măsurători în instalații energetice; electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice; electrician aparate și echipamente electrice și energetice.
În cadrul parteneriatelor existente cu Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic “Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic Energetic “Remus Răduleț” Brașov, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” Alba Iulia și Liceul Tehnologic Energetic “Elie Radu” Ploiești, DEER asigură celor 219 elevi o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care se poate adăuga un premiu de stimulare a performanței de 200 de lei/lună.
După obținerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenții vor avea posibilitatea de a se angaja în cadrul Distribuție Energie Electrică Romania.