Doi bărbați s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat dintr-un magazin din Brașov

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” (2 fapte) și “purtare abuzivă”.

În fapt, la data de 01 martie 2022, în jurul orei 17.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire  la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Brașov, are loc o stare conflictuală între mai multe persoane.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că două persoane de sex masculin, ce purtau mască de protecție sanitară, ar fi încercat să sustragă din interiorul societății comerciale în cauză mai multe bunuri, trecând de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

Agenții de securitate ai societății au interpelat persoanele imediat după zona caselor de marcat, între aceștia și persoanele bănuite intervenind o stare conflictuală, la care au intervenit și alte trei persoane, care se aflau în compania celor din urmă.

Polițiștii au procedat la identificarea tuturor participanților, fiind identificate persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, acestea fiind doi tineri, în vârstă de 18 ani și 27 ani, ambii din județul Covasna.

Persoanele participante au fost conduse la sediul subunității de poliție în vederea audierii, polițiștii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, precum și modalitatea de intervenție a personalului de securitate.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Activitățile procedurale sunt desfășurate de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.