Doi bulgari prinși la frontieră cu țigări de 160.000 lei! Mașinile, burdușite cu marfă de contrabandă

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii de frontieră au descoperit, în urma verificării a două autoturisme, cantitatea totală de 108.260 de țigarete ascunse și nedeclarate, ce urmau să ajungă ilegal pe teritoriul României.

Primul caz s-a înregistrat în jurul orei 06:30, când polițiștii de frontieră au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 19 ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 58.920 de țigarete (2.946 de pachete), diferite mărci, cu timbru fiscal bulgăresc, care nu erau însoțite de documente de proveniență.

În cursul aceleași zile, polițiștii de frontieră au oprit un alt autoturism înmatriculat în Germania, care circula pe ruta Bulgaria-România și era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 26 de ani. În urma controlului efectuat asupra acestui mijloc de transport, au fost descoperite 49.340 de țigarete (2.467 de pachete), diferite mărci și cu timbru fiscal bulgăresc, care, nici de această dată nu erau însoțite de documente de proveniență.

Citeste și:  Noi șanse de finanțare pentru cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării IMM-urilor

Întreaga cantitate de țigarete, evaluată la aproximativ 162.390 lei, a fost confiscată și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.

În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate, sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.