Doi leoparzi ai zăpezilor vor putea fi admirați la ZOO Brașov începând de astăzi

Începând de sâmbătă, 27 noiembrie, cele două noi exemplare de leopard al zăpezilor sunt expuse publicului. Această specie a lipsit din colecția grădinii zoologice timp de aproximativ un an și jumătate, după ce Jammu, masculul în vârstă de aproape 15 ani, a decedat în august 2020 din cauza vârstei înaintate.

„După o perioadă în care, în colaborare cu coordonatorul programului EEP pentru această specie, am așteptat ca aceste animale să devină disponibile pentru transfer, Aslan și Amalia, un mascul și o femelă având ambii vârsta de cinci ani și jumătate, au ajuns la Zoo Brașov la începutul lunii noiembrie, fiind aduși de la Zoo Chorzow din Polonia.Perioada obligatorie de carantină și adaptare la noul mediu a trecut fără niciun fel de probleme, iar Aslan și Amalia sunt pregătiți să fie admirați de vizitatorii de toate vârstele. Vă așteptăm cu drag alături de ei și, desigur, de celelalte animale din colecția noastră!” au declarat reprezentanții Zoo Brașov .

Citeste și:  Fântânile arteziene din Brașov vor fi repuse în funcțiune în următoarele săptămâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.