Doi minori din Mureș, reținuți la Brașov pentru tâlhărie calificată

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 28 ani, în timp ce se afla într-o parcare situată pe raza municipiului Brașov, ar fi fost acostat de către două persoane necunoscute, de sex masculin care, prin acte de violență, l-ar fi deposedat de telefonul mobil, precum și de o sumă de bani.

Cu ocazia activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptelor, acestea fiind doi tineri, în vârstă de 16  ani, respectiv 17 ani, ambii din județul Mureș.

Citeste și:  IMM-urile brașovene au un mediator în relația cu instituțiile statului

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de 06 februarie 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Tânărul, în vârstă de 16 ani, a fost internat în Centrul de Plasament ”Sfântul Stelian” Ghimbav din județul Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.