Donație din China pentru Brașov: termometre și combinezoane în valoare de peste 100.000 de lei

Brașovul a primit din partea provinciei chineze Hubei un transport de ajutoare pentru susținerea luptei împotriva pandemiei. Guvernul Provinciei Hubei a trimis municipiului Brașov 500 de bucăţi de costume medicale şi 500 de termometre fără contact, în valoare valoarea totală este de 169.050 yuani (CNY), adică aproximativ 103.000 de lei.
„Articolele au fost testate în China și îndeplinesc standardele medicale din China. Nu pot fi utilizate în alte scopuri. Mereu prețuim prietenia noastră cu România și Brașov și sperăm să ne continuăm cooperarea după pandemie“, se arată în scrisoarea primită din partea secretarului general al Asociaţia pentru Cooperare Externă din Provincia Hubei, Xu Langzhou.
„Aceste echipamente – termometre și combinezoane de protecție – au fost donate de provincia Hubei, din China. Cu mult timp în urmă am avut o întâlnire cu o delegație din această provincie, care a venit la Brașov, iar la începutul lunii aprilie, când era prima fază a pandemiei la noi și nu se găseau produse de acest fel, le-am adresat o scrisoare în care le-am solicitat, dacă au posibilitatea, să ne sprijine. Am fost plăcut surprins când am primit un răspuns în care au confirmat că au primit scrisoarea de la noi, că ne vor ajuta și vor trimite Brașovului o cantitate de produse care să ne ajute să gestionăm această perioadă. Este de apreciat acest lucru și cred că dincolo de distanța pe care o avem, gestul este cel mai important. Produsele au ajuns destul de repede, dar au stat mai mult în vamă, din cauza formalităților greoaie“, a explicat reprezentantul Primăriei Brașov.
Termometrele vor fi folosite în școli sau alte instituții unde este nevoie, iar combinezoanele la dezinfecții sau în alte situații asemănătoare, pentru protecția personalului de intervenție.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.