Dosar penal pentru tăierea fără drept a unor arbori din fondul forestier național, la Brașov

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate” și “furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național”.

În fapt, la data de 31 august 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că mai multe persoane taie illegal arbori din fondul forestier aflat în extravilanul localității Vlădeni, județul Brașov.

Polițiștii s-au deplasat, de îndată, la fața locului și au depistat și identificat patru persoane de sex masculin, care ar fi tăiat și sustras cantitatea de 2.50 mc material lemnos, specia carpen, iar pentru transportarea acestora ar fi utilizat atelaje hipo.

Cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentantului Ocolului Silvic competent.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Foto, Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.