Dr.Max deschide 418 farmacii în Brașov și alte 92 de oraşe din România

Dr.Max, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Europa Centrală şi de Est, a anunţat, luni, că deschide 418 farmacii în 93 de oraşe din toată România.

Dr.Max va fi prezent în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa. Prin achiziţia Grupului A&D Pharma în 2018, Dr.Max este, în acest moment, un jucător de top pe piaţa farmaciilor din România.

”După o analiză detaliată a nevoilor consumatorilor români în ceea ce priveşte piaţa de retail a farmaciilor, Grupul A&D Pharma a decis să raspundă nevoilor pieţei cu două branduri distincte: Dr.Max şi Sensiblu. Lanţul de farmacii Sensiblu va continua, astfel, să răspundă nevoilor clienţilor din mediul urban, în căutare de produse de frumuseţe şi wellness, prin oferte premium, locaţii de top şi servicii de cea mai bună calitate, în peste 200 de farmacii din România. Cu această nouă strategie de retail, A&D Pharma îşi propune să devină lider pe piaţa de profil din România”, se arată în comunicat.

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

Toate farmaciile vor avea un design unitar şi un sistem de clasificare bine definit a produselor, cu scopul identificării acestora de către clienţi.

“Vrem să contribuim la îmbunătăţirea nivelului de sănătate, pornind de la nevoile reale ale consumatorilor care se află în centrul modelului nostru de business. Acest lucru se reflectă în tot ceea ce reprezintă brandul Dr.Max: un raport excelent calitate-preţ, proximitate, oferte personalizate şi servicii de relaţii cu clienţii la cele mai ridicate standarde”, spune Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma Group.

Brandul Dr.Max este prezent şi în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia şi Italia şi are acelaşi obiectiv de a contribui la îmbunătăţirea nivelului de sănătate a consumatorilor, oferind o gamă extinsă de medicamente şi servicii farmaceutice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.