„Ecoul Pietrei Craiului” păstrează titulatura de festival național! Tineri artiști din 25 de județe intră, în weekend, în competiția muzicală de la Zărnești (Brașov)

Festivalul Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului” marchează zece ediții! Anul acesta, festivalul va avea loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Casa de Cultură din Zărnești, iar organizatorii promit o ediție de excepție.

Tineri talentați din 25 de județe ale României își vor arăta talentul în cadrul festivalului-concurs, în atenția juriului și a publicului: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vâlcea.

În cele trei zile de concurs, participanții, cu vârste cuprinse între 4 si 18 ani, se vor întrece în note muzicale și în pași de dans în cadrul categoriilor: Muzică populară, Pop românesc, Pop internațional, Dans tradițional românesc și Dansuri moderne.

Citeste și:  Un zărneștean a ajuns după gratii pentru lovituri cauzatoare de moarte

Din juriul celei de-a X-a ediții fac parte artiști și specialiști în lumea spectacolului, precum Sava Negrean Brudașcu, Smaranda Vornicu Shalit, Nicola, Ozana Barabancea sau maestrul Cristian Mihăilescu. Și în acest an, președintele juriului va fi inconfundabila soprană Felicia Filip.

„Am inițiat acest festival pe vremea când aveam 16 ani. Încă de la început am avut susținerea Primăriei Zărnești și am reușit împreună să transformăm acest festival într-o tradiție locală, dar cu Ecou național. Iată că anul acesta am ajuns la o ediție aniversară care marchează 10 ani de Ecou! Ne vom bucura de prezența unor tineri artiști care provin din 25 de județe ale României, iar asta demonstrează că festivalul este valoros, motiv pentru care știu că trebuie să continuăm. Ne vedem la Zărnești!”, a transmis Dragoș Popa, Președinte fondator al festivalului.

Citeste și:  Programul Festivalului Monodramei Independente 2024 | Centrul Cultural Reduta, între 11-13 octombrie

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă, în parteneriat cu Primăria Orașului Zărnești, fiind inclus pe lista evenimentelor culturale care beneficiază de finanțare nerambursabilă, fiind sprijinit cu suma de 10.000 Lei.

​Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail centrulccv@gmail.com, pe pagina web www.ecoulpietreicraiului.com sau la telefon 0763.719.843.

Sponsori & Parteneri: Dino Parc Râșnov, Cabana Plaiul Foii Zărnești, Restaurantul Casa Rustică Zărnești, Compania AVON, Olympus Foods România, Kira Events Brașov și Visit Zărnești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.