Elevii brașoveni învață cum trebuie să acționeze în situații de urgență

  • Au fost premiați premiat câștigătorii fazei pe municipiu a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața!“.

Viceprimarul Flavia Boghiu, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, i-a premiat astăzi pe elevii care au participat la faza locală a concursului de protecție civilă «Cu viața mea apăr viața!», desfășurat la centrul pentru refugiați de la CATTIA.  

Concursul, la care au participat echipe de la opt licee brașovene și trei școli gimnaziale, a avut două probe, una teoretică, în care elevii au răspuns la întrebări vizând diferite situații de protecție civilă, și una practică, care constă în a salva o „victimă“, cu targa, pe un traseu în lungime de 50 m care este prevăzut cu un obstacol.  

„Astăzi a avut loc finala locală a concursului de pregătire pe tematică de protecție civilă «Cu viața mea apăr viața!» În cadrul acestui concurs, elevii de gimnaziu și liceu din școlile din Brașov se pregătesc și concurează pentru cea mai bună echipă pe tematici de protecție civilă. În cadrul acestei probe de concurs elevii de gimnaziu și liceu trebuie să simuleze salvarea unei victime poziționarea acesteia pe targă și transportul acesteia în siguranță. Câștigătorii etapei locale vor trece mai departe, în etapa județeană unde vor concura alături de elevi din tot județul“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu. 

Citeste și:  Municipiul Brașov se pregătește să marcheze Ziua Națională a României

Scopul concursului este asigurarea pregătirii copiilor pentru formarea unui comportament adecvat în cazul producerii unor situaţii de urgenţă și face parte din campania de conștientizare pe care SVSU o desfășoară de mai mulți ani. Concursul se organizează de aproximativ 20 de ani și este prima ediție după întreruperea cauzată de pandemie.  

„Serviciul voluntar are ca și atribuții pregătirea populației pentru situații de urgență. Noi trebuie să pregătim populația astfel încât să știe ce să facă, cum să se comporte în anumite situații. Plecând de la elevii, care sunt mai receptivi decât părinții, educând copiii la școală, putem să ne asigurăm de faptul că și ei, și părinții lor vor ști care este comportamentul adecvat diferitelor situații. Noi am constatat că este o pregătire destul de slabă a populației pe acest domeniu, deși  noi am desfășurat campanii de informare. Chiar dacă mergem la ei și le comunicăm, oferim pliante și explicăm riscurile și modul de comportament, le găsim aruncate, nu le studiază. Aș spune că brașovenii sunt destul de slab pregătiți pentru riscurile care sunt la nivelul municipiului Brașov. De aceea, facem pregătire, facem informări publice, mergem în școli,  facem exerciții și simulări cu elevii din școli. Facem și prevenirea populației în zone publice mai aglomerate.  Acest concurs este încă un mod de a pregăti populația pentru situații de urgență“, a spus șeful SVSU al Primăriei Brașov,  Emil Pușcașu.  

Citeste și:  Sute de brașoveni au protestat împotriva lui Călin Georgescu

Obiectivele generale ale concursului „Cu viața mea apăr viața!“ sunt: 

a) dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar; 

b) cunoașterea formelor de manifestare a principalelor tipuri de risc, a măsurilor de protecţie, precum şi a modului de acţiune şi comportament în situaţii de urgenţă; 

c) adoptarea  şi dezvoltarea abilităţilor privind modul de comportare şi modul de acţiune în perioada premergătoare, pe timpul manifestării şi pentru limitarea/înlăturarea urmărilor efectelor situaţiilor de urgenţă; 

d) formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.      

Fiecare echipaj participant la concurs este format din 4 elevi (3 concurenți + 1 rezervă, baieţi/fete sau mixt) și conducătorul echipajului (cadrul didactic coordonator). 

„Motivația mea pentru a veni la concursul «Cu viața mea apăr viața!» a fost să ajut oamenii să își dea seama că chiar trebuie să apere natura în care trăim, oamenii cu care socializează și la care țin și cei care sunt în nevoie – cum ar fi cei din Ucraina, de exemplu. Un alt motiv ar fi doamna profesoară care a venit cu noi astăzi; are foarte mare încredere în noi și mi-ar plăcea să nu o dezamăgim. Sperăm să ajungem și la faza următoare, dar asta depinde de fiecare“, ne-a spus una dintre elevele care au participat la concurs, de la Școala Gimnaziala nr. 2 „Diaconu Coresi“.  

Citeste și:  Academia Română respinge asocierea „pripită” a instituţiei şi a preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu ideile suveraniste şi filoruse

„Am vrut să mă distrez, am vrut să încerc și am avut și o experiență în trecut, tot într-un concurs de acest fel și am vrut să văd ce mai știu“, ne-a spus Alin Baicoianu, elev al Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”, despre motivația care l-a adus la concurs.  

Dintre cele 8 licee și trei școli participante, primele clasate (locurile 1 și 2), respectiv Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa” Braşov, Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”, Școala Gimnazială Nr. 25 Brașov și Școala Gimnazială Nr. 2 „Diaconu Coresi” Brașov vor participa la faza județeană, care se desfășoară mâine, de la ora 10.00, în parcarea Coresi Shopping Resort. Proba promite să fie spectaculoasă, concurenții având de parcurs un traseu cu două obstacole, purtând  o mască ce le împiedică vederea. Parcurgerea traseului se face la îndrumarea colegilor din echipă.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.