Elevii de la Colegiul „Johannes Honterus” dansează ROMANA la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov vă invită marți, 9 iunie 2026, de la ora 14:00, la sediul muzeului din Piața Sfatului nr. 25, la evenimentul „DANSĂM ROMANA!”.

Acțiunea marchează încheierea Cursului de dans ROMANA, desfășurat în perioada februarie – iunie 2026. Cu această ocazie, elevii clasei a III-a D de la Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov, coordonați de prof. înv. Imola Maksai, vor susține o reprezentație specială dedicată publicului.

Pe parcursul celor trei luni de curs, copiii au descoperit și au exersat pașii dansului ROMANA sub îndrumarea atentă a coregrafei Cristina Rotundu. La finalul festivității, participanții vor primi diplome de absolvire, în semn de apreciere pentru implicarea și perseverența lor. Reprezentația va avea loc în Salonul Mureșenilor, spațiu cu o puternică încărcătură istorică în care dansul de societate ROMANA a fost interpretat pentru prima dată.

Citeste și:  Karolina Kochaniak vine la Corona Brașov

Creat în toamna anului 1849 de profesorului și publicistul Iacob Mureșianu (1812-1887), dansul de salon ROMANA îmbină eleganța dansurilor de societate cu elemente inspirate din jocurile populare românești, precum ArdeleanaHațeganaPe piciorÎnvârtita și Brașoveanca.

Documentele vremii consemnează popularitatea acestui dans: în paginile „Gazetei Transilvaniei” erau anunțate cursuri pentru învățarea „Romanei, Quadrilului și a Valsului în 6 pași”. Continuând tradiția, Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează anual cursuri de dans dedicate elevilor din învățământul primar, dansul ROMANA fiind inclus în oferta de educație muzeală. Aceste activități sunt finanțate de Consiliul Județean Brașov.

Programul de revitalizare a dansului ce include organizarea de evenimente, expoziții, proiecte culturale și cursuri de dans, menite să readucă în atenția publicului această valoroasă creație a patrimoniului cultural românesc a fost inițiat începând cu anul 2007 de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.