Este oficial: Prima tranșă de vaccin Johnson&Johnson va ajunge în România, în aprilie!

Prima tranșa de vaccin Johnson&Johnson va ajunge în România, în a doua jumatate a lunii aprilie! Serul se inoculeaza într-o singura doză.

Coordonatorul campaniei de imunizare, dr. Gheorghiță spune că e indicat, în special, pentru administrarea în caravanele mobile în mediul rural și zonele greu accesibile.

Vaccinul, recomandat doar persoanelor adulte, are o eficiență de 67%.

În a doua jumătate a lunii aprilie dacă nu mă înşel ar trebui să primim probabil prima tranşă. Nu este una consistentă, probabil că vom primi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, deci schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile. Ţinând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani şi care nu au contraindicaţii cunoscute, vom vedea care va fi strategia prin care vom folosi acest tip de vaccin”, a spus dr. Gheorghiţă, citează Mediafax.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Vă reamintim că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat săptămâna trecută vaccinul Johnson&Johnson. Acesta este primul vaccin anti-Covid care se administreză într-o singură doză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.