Evaluarea Naţională, ‘Abramburită’ de Androneasca şi funcţionarii ei

Ca în fiecare an, Ministerul Educaţiei Naţionale le macină nervii elevilor care au susţinut examenul de Evaluare Naţională, dar şi cu cei ai părinţilor, Mii de absolvenţi şi părinţi aşteaptă cu sufletul la cură publicarea rezultatelor, pe care Ministerul a anunţat-o cu nesimţire ”până la ora 12.00”. Un interval enorm pentru cei care stau cu sufletul la gură în aşteptarea rezultatelor. Ar fi fost prea mult pentru acest Minister haotic să anunţe o oră exactă, aşa cum se face în orice stat civilizat. dar privind la vârful ministerului, condus de un ministru care vorbeşte de tehnologie în scoli, când în mii de unitîţi de învăţământ lipsesc toaletele, nu trebuie să ne mirăm.
Evaluarea Naţională vor fi afişate în fiecare centru de examinare şi pe edu.ro. Conform calendarului, acestea trebuie publicate până la ora 12.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot face contestaţie tot astăzi, între orele 14.00 şi 20.00. Este bine să cântăriți cu atenție decizia, fiindcă aceasta poate aduce și scăderea notei. Rezultatele finale vor fi afişate în 29 iunie.

Citeste și:  Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.