Expoziție fascinantă la Muzeul de Etnografie Brașov: Tradiții de Paști la ceangăii din Zona Săcele

În prag de Sărbători Pascale, obiceiurile tradiţionale ale ceangăilor din comunităţile săcelene sunt aduse în atenţia publicului prin intermediul unei expoziţii organizate la Muzeul de Etnografie Brasov.

Sub genericul „Tradiții de Paști la ceangăii din Zona Săcele”, expoziţia a fost vernisată joi, 28 martie, în cadrul unui eveniment la care Consiliul Judeţean Braşov a fost reprezentat de Ciprian Sterpu – în dublă calitate: de vicepreşedinte care coordonează activitatea instituţiilor culturale şi de „fiu” al municipiului Săcele.

Portul popular de sărbătoare, încondeierea ouălor cu motive ceangăieşti sau obiceiul „Stropitului” din a doua zi de Paşti au dedicate spaţii largi în această expoziţie care invită vizitatorii să intre în spiritul celei mai importante sărbători ai creştinătăţii – Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos.

Citeste și:  Lectură pentru binele tău. Cărți care îți schimbă perspectiva asupra vieții

„Azi este Vinerea Mare pentru credincioşii romano-catolici, reformaţi, evanghelici, luterani şi unitarieni, care se pregătesc să întâmpine cu pioşenie miracolul Învierii Domnului. Cu această ocazie, le doresc locuitorilor judeţului Braşov care aparţin acestor culte religioase Sărbători Pascale cu lumină şi pace în suflete şi în case, alături de cei dragi”, a transmis vicepreşedintele CJ Ciprian Sterpu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.